Cristian Bușoi critică dur PSD: Și-a bătut joc de sănătatea românilor

Publicat: 09 10. 2019, 13:18
„În timpul acesta, construirea spitalelor regionale a stagnat. Deși au promis în campania electorală că vor construi opt spitale regionale, suntem încă la stadiul de studiu de fezabilitate pentru cele trei care puteau fi construite cu fonduri europene. Pentru celelalte cinci, nici măcar în acest stadiu incipient. Doamna ministru al Sănătății a recunoscut singură că abia în anul 2027 vom putea avea spitalele finalizate”, afirmă Cristian Bușoi.
 
Vicepreședintele PNL spune că există încă probleme în spitale și că „sunt zile întregi în care sistemul care operează cardurile de sănătate se blochează”. Totodată, Bușoi spune că de la Colectiv încoace Guvernul Dăncilă a dat în folosință doar trei paturi pentru arși.
 
„Nicio reformă nu a fost făcută în sistemul medical. Da, medicii au salarii mari și binemeritate, dar ei continuă să plece și să opereze afară pentru că în spitale condițiile sunt încă dezastruoase. Fondurile sunt insuficiente. Medicii trebuie să îi roage pe pacienți să vină cu medicamente de acasă”, adaugă liderul PNL.