Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi, 12 noiembrie, o ordonanță de urgență care prevede extinderea de la șase la 12 luni a perioadei în care pot fi acoperite salariile restante ale angajaților companiilor de interes strategic aflate în concordat preventiv. De asemenea, plafonul maxim al sumelor acordate din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar urma să fie majorat de la echivalentul a șase la 12 salarii medii brute pe economie pentru fiecare angajat. Unul dintre principalii beneficiari ai modificărilor ar urma să fie angajații combinatului siderurgic Liberty Galați, unde peste 2.200 de salariați au fost afectați de oprirea activității. Aceștia ar fi trebuit să intre în șomaj tehnic începând cu 1 noiembrie 2026.
Măsurile sunt prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență elaborat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Combinatul Siderurgic Liberty Galați a acumulat restanțe salariale începând din luna mai 2026. Situația s-a agravat în octombrie și noiembrie, când neplata salariilor a provocat proteste ale angajaților, inclusiv în fața Prefecturii Galați. activitatea de producție a combinatului a fost întreruptă.
Concret, proiectul prevede că angajații operatorilor economici de interes strategic, stabiliți prin hotărâre a Guvernului și aflați în procedura concordatului preventiv, vor putea beneficia de plata creanțelor salariale restante din Fondul de garantare pentru o perioadă de până la 12 luni consecutive. În prezent, limita este de șase luni. În același timp, plafonul maxim al sumelor care pot fi suportate pentru fiecare angajat va crește de la echivalentul a șase salarii medii brute pe economie la 12 salarii medii brute.
Proiectul de ordonanță include și prevederi tranzitorii pentru companiile care au beneficiat deja de mecanismul de garantare timp de șase luni.
În acest fel, operatorii economici de interes strategic aflați în concordat preventiv, care au primit deja sprijin pentru această perioadă, vor putea depune o nouă cerere după intrarea în vigoare a ordonanței, pentru plata salariilor restante aferente perioadei rămase până la atingerea limitei de 12 luni.