Cu câteva ore înaintea votului pentru Guvernul Mureșan, Kelemen Hunor admite că șansele Cabinetului de a obține cele 233 de voturi sunt reduse
Cu doar câteva ore înainte ca Parlamentul să voteze învestirea Guvernului Mureșan, președintele UDMR, Kelemen Hunor, admite că șansele Cabinetului de a obține cele 233 de voturi necesare sunt reduse. Liderul UDMR spune că, în acest moment, formațiunile care susțin oficial Guvernul se pot baza pe aproximativ 170-171 de parlamentari și că nu vede de unde ar putea veni voturile suplimentare necesare pentru învestire.
Declarațiile au fost făcute miercuri dimineață, la RFI, cu doar câteva ore înaintea ședinței comune a Camerei Deputaților și Senatului. Votul de învestitură este programat de la ora 13.00.
Kelemen Hunor: „Șansele sunt mici”
Întrebat ce șanse are Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan să primească votul de încredere al Parlamentului, Kelemen Hunor a spus că, dacă parlamentarii respectă pozițiile anunțate public de partidele lor, majoritatea necesară nu poate fi atinsă.
„Dacă ținem cont de declarațiile făcute de toți liderii din Parlament, atunci șansele sunt mici. Nu există 233 de voturi necesare pentru a învesti Guvernul. Deci, din punctul meu de vedere, astăzi, sigur, facem procedura până la capăt, așa am stabilit împreună, dar nu văd acele voturi dincolo de 170-171”, a declarat liderul UDMR.
Liderul UDMR nu exclude voturi suplimentare
Kelemen Hunor nu exclude ca Guvernul să primească și voturi din partea unor parlamentari care nu fac parte din formațiunile ce susțin oficial Cabinetul. Liderul UDMR consideră însă că nici în acest scenariu nu este clar de unde ar putea veni suficiente voturi pentru atingerea pragului de 233.
„Sigur, or fi încă 10, 12, 20 de voturi în Parlament, dar nu văd acele voturi până la 233 de unde ar veni, dacă fiecare merge pe declarația făcută, pe anunțurile făcute în aceste zile”, a continuat președintele UDMR.
Guvernul Mureșan are nevoie de 233 de voturi
Cabinetul condus de Siegfried Mureșan are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a fi învestit.
Ședința comună a Parlamentului în care premierul desemnat își prezintă echipa și programul de guvernare este programată miercuri, de la ora 13.00.