Cum răspunde Ponta întrebat dacă îi e rușine cu teza de doctorat pentru care a fost acuzat de plagiat

Publicat: 14 06. 2013, 13:43
Actualizat: 09 07. 2013, 22:32

Dacă ar fi să o ia de la capăt, premierul Victor Ponta nu s-ar mai înscrie la doctorat. Argumentul său: în felul acesta ar fi fost evitat „scandalul politic” de anul trecut.

Întrebat dacă îi este rușine cu teza cu care și-a obținut titlul de doctor și pentru care a fost acuzat de plagiat, Ponta a răspuns fără ezitare: „Nu, de ce să-mi fie rușine? A fost o bătălie politică. Așa e în politică”.

Chiar dacă nu a renunțat la titlul de doctor în urma scandalului din 2012 și nici nu i-a fost retras, lucrarea sa nefiind considerată de Consiliul Național de Etică un plagiat, Victor Ponta spune că nu ar mai repeta experiența cu doctoratul. „Nu mi-aș mai susține doctoratul deloc. Nu mi-a folosit la nimic”, a tras el linie, invitat la B1tv.