Cum s-a modificat „operațiunea Nicolăescu” până să ajungă pe masa lui Ponta

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 28 09. 2018, 06:54

În varianta finală a operațiunii ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, de decuplare a spitalelor publice de banii din asigurările medicale de la buget asistența ambulatorie, primul ajutor și transportul la Urgență vor fi în continuare decontate de CNAS.

Foma finală a proiectului lui Nicolaescu a fost anunțată de premierul Victor Ponta în această seară, cu o zi înainte de a intra în ședința de guvern. „Tot ce înseamnă asistență ambulatorie rămâne decontat de la CNAS. Medicii de familie și tot ce înseamnă spitale private care fac asistență în ambulatorie se decontează de la Casă. La Urgență, li se decontează primul ajutor și transportul, Urgența rămâne la stat”, a spus Ponta, la Realitatea TV.

Pentru a justifica diferentele față de ceea ce a anunțat ministrul Sănătății anterior, Ponta a susținut că acesta „a picat în bătălia asta din PNL, cine-i mai liberal”.

Potrivit lui Ponta, „medicină privată faci pe bani privați”. „La nașteri, Casa decontat 1500 de lei. Niciodată cineva care nu ar venituri peste medie, nu are de unde să plătească diferența. Deci săracul finanțează pentru cel bogat, dar nu va merge niciodată la privat, că n-are bani. Până acum, profitul a fost la privat și pierderea la stat. Este o clinică în București care a primit mai mulți bani de la stat decât Maternitatea Giulești, care a avut mai puține nașteri”, și-a justificat Ponta decizia.