Dan Barna, anunț despre cursa pentru Primăria Capitalei / Este clar că dacă nu vom avea un candidat unic…

Publicat: 20 11. 2019, 16:02

„Fără îndoială nu va fi o alianță la nivel național, însă în anumite localități și Bucureștiul e unul dintre acele orașe unde e nevoie de un candidat unic al Opoziției care să scape Bucureștiul de această guvernare Firea. Este clar că dacă nu vom avea un candidat unic pe partea dreaptă nu vom avea rezultatul sperat. Am văzut și la alegerile prezidențiale cât de important este să coagulăm voturile”, a afirmat Dan Barna, într-o conferință de presă susținută miercuri la sediul USR, după ce a primit votul de reconfirmare din partea membrilor la șefia partidului.

Chestionat care dintre cei doi posibili candidați la Primăria Capitalei, Nicușor Dan sau Vlad Voiculescu, ar fi mai potrivit, liderul USR a răspuns: „Vom avea un proces de desemnare al candidatului unic în primul rând, vom discuta și cu celelate partide și vom vedea. Acel candidat care va avea cel mai mare sprijin din partea cetățenilor se va bucura de sprijinul meu la locale”.

USR București a derulat o consultare internă, în intervalul 8-11 octombrie, în urma căreia a rezultat că peste 86% dintre membrii organizației vor ca partidul să îl susțină pe Nicușor Dan în calitate de candidat independent la Primăria Generală a Capitalei.

Partidul condus de Dan Barna se va întruni într-o ședință a Comitetului Politic pe 30 noiembrie pentru a modifica statutul partidului, astfel încât formațiunea să poată susține și candidați independenți la alegeri, respectiv pe Nicușor Dan la alegerile pentru Primăria Capitalei.

De asemenea, pe 13 octombrie, USR București a adoptat, într-o conferință municipală, strategia politică prin care să propună și să negocieze cu alte forțe politice din Opoziție un Protocol de colaborare pentru susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan la Primăria Generală a Capitalei.

În schimb, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.