Dancă: ”Vinovații pentru situația de criză politică actuală sunt cei care s-au declarat câștigători înaintea alegerilor interne din PNL”

Publicat: 06 09. 2021, 12:51
Actualizat: 06 09. 2021, 12:53

Deputatul liberal Ionel Dancă a declarat că soluția pentru buna guvernare a României și pentru Partidul Național Liberal este Ludovic Orban.

„Dragi colegi liberali, stiu că suntem cu toții supărați și dezamăgiți de situația de criză dificilă în care unii colegi au dus Partidul Naţional Liberal și guvernarea României. Mai mult, aceeași colegi vor să ne facă pe toți vinovați pentru că au aruncat în aer buna funcționare a coaliției de guvernare.

Adevărul este unul singur și este cunoscut de majoritatea membrilor PNL. Vinovații pentru situația de criză politică actuală a partidului sunt cei care s-au declarat câștigători înaintea alegerilor interne și au preluat ostil conducerea Partidului Național Liberal prin îndepărtarea abuzivă și „de facto” a președintelui Ludovic Orban din poziția de decizie politică”, a declarat Ionel Dancă la Brașov, unde este prezentată moțiunea lui Ludovic Orban în cursa pentru șefia PNL.

Ionel Dancă consideră că soluția pentru buna guvernare a României și pentru Partidul Național Liberal este Ludovic Orban.

„Soluția rațională pentru a ieși din această criză politică si pentru putea merge din nou cu fruntea sus în fața oamenilor este întoarcerea la o conducere statutara a Partidului Naţional Liberal și a coaliției de guvernare, prin implicarea președintelui Ludovic Orban în deciziile politice și guvernamentale, care să scoată România din criza guvernamentală și să recladim încrederea românilor într-o bună guvernare liberală.

Că le place unora sau nu, o știm bine cu toții, dragi liberali, soluția pentru buna guvernare a României și pentru Partidul Național Liberal este Ludovic Orban și această soluție este în puterea noastră”, a mai spus Dancă.