Dăncilă se întâlnește luni cu minoritățile naționale, altele decât UDMR, și va discuta cu Iohannis

Publicat: 01 09. 2019, 21:08

Premierul Viorica Dăncilă se va întâlni cu grupurile parlamentare al minorităților naționale atât la Camera Deputaților cât și la Senat. De altfel, premierul a anunțat că va merge în Parlament cu remanierea guvernamentală, dar acest lucru nu se va întâmpla în perioada imediat următoare.

ALDE a decis să se retragă de la guvernare iar șansele unei moțuni de cenzură în acest moment ar fi foarte mari. Viorica Dăncilă a transmis foștilor colegi din ALDE, nemulțumiți de decizia conducerii partidului, să vină alături de PSD.

Tot luni, premierul va avea o discuție telefonmică cu șeful statului, Klaus Iohannis. Viorica Dăncilă a spus că îl va suna pe președinte pentru a se lămuri cu privire la intențiile acestuia în legătură cu interimarii propuși pe posturile deținute anterior de ALDE. Propunerile pentru posturile de interimari sunt Nicolae Bădălău la Energie, Ioan Deneș la Mediu și Ștefan Radu Oprea la Relația cu Parlamentul.

Premierul a amenințat că în cazul în care preșdintele va amâna situația, se va adresa CCR.