Dăncilă se va întâlni luni cu Tăriceanu, după ce ALDE și-a manifestat intenția de a forma o alianță cu Pro România

Publicat: 23 08. 2019, 14:23

Discuțiile de luni vor avea loc în contextul în care Călin Popescu Tăriceanu le-ar fi transmis colegilor de partid un mesaj intern în care le-a comunicat că, la ședința formațiunii de săptămâna viitoare, le va propune spre validare o alianță politică cu Pro România, au declarat surse din ALDE, pentru Mediafax.

Astfel, urmează ca la întrunirea forului statutar al ALDE de săptămâna viitoare să fie discutat subiectul în vederea luării unei decizii în acest sens, au explicat sursele citate.

Acest lucru ar însemna trecerea ALDE în opoziție și implicit ieșirea de la guvernare, au mai spus sursele menționate.

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat Mediafax, că Executivul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-o „guvernare impotentă”. Acesta a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.

Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu au avut, miercuri seară, o ședință a coaliției, în care au stabilit respingerea proiectului de lege privind amnistia și grațierea în Parlament.

Cele două partide nu au ajuns încă la un consens privind restructurarea Guvernului, potrivit unui comunicat de presă transmis de ALDE.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.