Darius Vâlcov, trimis în judecată de DNA, este noul consilier al premierului Dăncilă

Publicat: 30 01. 2018, 20:18

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, Darius Bogdan Vâlcov se numește în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului”, se arată în decizia Vioricăi Dăncilă, care a fost publicată marți în Monitorul Oficial.

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe în Guvernul Ponta, a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influență, spălare de bani și operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcțiile.

Potrivit rechizitoriului trimis instanței, în 2009, administratorul unei societăți comerciale i-ar fi cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câștiga licitații de lucrări pentru obiective din Slatina, Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești. În schimbul intervenției sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuție a lucrărilor.

La termenul din 9 ianuarie, judecatorii au rămas în pronunțare în acest dosar. Atunci, procurorul DNA a cerut pedepse maxime, cu executare, pentru toți inculpații din această cauză. Având în vedere faptele de care este acuzat fostul ministru, pedeapsa maximă ar fi de 14 ani. Prima decizie ar urma să fie anunțată pe 8 februarie.

Pe rolul Tribunalului Dolj este un alt dosar în care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată, în anul 2015, pentru două infracțiuni de luare de mită și trafic de influență.

Vâlcov a lucrat la elaborarea actualului program de guvernare al PSD, dar și la raportul de evaluare a miniștrilor Cabinetului Grindeanu.