De acord cu „președintele Dragnea”, Tăriceanu îi dă un sfat „reformistului” Tudose: „E bine întâi să înveți să conduci Trabantul bine, apoi să treci la Formula 1″

Publicat: 09 01. 2018, 17:01

„Vreau să profit de ocazie și să fac un apel colegial la cei din PSD, având în vedere că suntem parteneri în coaliție, fac un apel la cei din PSD care sunt frământați de evoluțiile politice și de viitor, să se concetreze cu precădere, aceasta este și abordarea mea, pe agenda publică, pe agenda cetățenilor oamenii sunt extrem de puțin interesați de câte ședințe are guvernul, de câți miniștri are guvernul, oamenii sunt interesați de subiecte care țin de viața de zi cu zi, doresc să resimtă creșterea economică în buzunare lor, ca economia să performeze, legislația să fie favorabilă cetățenilor, să respecte drepturile și libertățile fiecăruia. (…) Pe acesetea ar trebui să ne concentrăm și nu pe dispute pe care le-aș numi chiar sterile, nefolositoare, dănătoare pentru percepția actului politic și de guvernare pe care îl exercit împreună. nu contest dreptul fiecăruia de a-și expune punctul de vedere, trebuie să înțelegem foarte bine care sunt prioritățile și să nu inversăm prioritățile”, a declarat Tăriceanu, în contextul tensiunilor apărute în ultima perioadă în PSD, care ar putea afecta coaliția de guvernare. 

În ceea ce privește ipoteza restructurării Guvernului, șeful Senatului a insistat că nu are nicio informație direct de la Tudose pe această temă și că, dacă se dorește așa ceva, pasul corect ar fi discutarea propunerii mai întâi la nivel informal. 

„Văd că se fac diverse comentarii referitoare la faptul că Guvernul ar trebui să nu mai funcționeze ca un Trabant, să funcționeze ca la Formula 1. Eu, ca unul care se mai și pricepe la mașini spun că e bine întâi să înveți să conduci Trabantul bine, apoi să treci la Formula 1″, a comentat ironic liderul ALDE, care a adăugat că n-o să transmită niciodată un mesaj primului ministru prin intermediul presei. 

Tăriceanu susține că ideea de a face o evaluare a Guvernului la 6 luni de la învestire este în regulă, și că el așa a și înțeles de la „președintele Liviu Dragnea” și că nu i s-ar părea nimic anormal să se întâmple acest lucru: „O astfel de discuție comună nu a avut loc încă”. Președintele Senatului a insistat că există alte lucruri care ar trebui abordate, „nu fleacuri de genul acesta, ce o sa faca, ce o să discute, ce e pe agenda CEx, care țin de ambitii, poate chiar și de orgolii”. 

„Relațiile de până acum în coaliție au fost foarte bune, în pofida unor informații care au încercat să destabilizeze, am rezistat la proba timpului și în ceea ce privește relațiile în coaliție, și rezistența miniștrilor la guvernare. Nu există această sincopă între guvern și coaliție și sper să nu existe nici în viitor, atâta vreme cât guvernul va urmări agenda politică a guvernării pe care noi am aprobat-o în Parlament, la instalare și, ulterior, la schimbarea primului ministru, când din nou a fost aprobat programul de guvernare”, a încheiat acesta.