De Ziua Micii Uniri, peste 300 de reprezentanți ai Diasporei românești se vor întâlni la Convenția Românilor de Pretutindeni

Publicat: 22 01. 2020, 17:55

Potrivit postării președintelui PMP, temele abordate în cadrul Convenției sunt de maxim interes pentru cetățenii români de peste hotare.

„(…) Începând cu nevoia de a asigura o reprezentare cât mai largă a românilor de pretutindeni în Legislativul de la București, prin mărirea numărului de parlamentari, până la situația lucrătorului român pe piața de muncă din Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi dezbătute problemele din educație și din cultură, dar și, bineînțeles, situația din cel de-al doilea stat românesc – R. Moldova”, scrie sursa citată.

Tomac mai precizează că un număr important de români au luat calea străinătății în primii ani de democrație, iar numărul celor care emigrează în special în țări din Uniunea Europeană este în creștere în ultima perioadă.

„Unii au ales acest drum în primul rând pentru un loc de muncă mai bine plătit. Alții au plecat la studii și nu au mai revenit. Sigur, există și români care se află temporar peste hotare, conducând companii sau instituții în diverse state ale lumii”, afirmă europarlamentarul. „Avem însă și români care nu au plecat niciodată niciunde și, totuși, ei locuiesc în afara României. Nu sunt puțini, aproape patru milioane. Sunt românii din statele aflate în imediata vecinătate a României, ei formează acest lanț viu de identitate românească ce înconjoară țara noastră”.

La Convenția Românilor de Pretutindeni au anunțat că participă peste 300 de reprezentanți ai Diasporei românești, precum și români proveniți din comunitățile istorice și Republica Moldova.

Evenimentul se vrea cea mai mare reuniune a românilor din întreaga lume, la care vor participa reprezentanți ai Parlamentului României, ai Parlamentului European, ai Guvernului României, ai Academiei Române, ai societății civile și ai mass-media.

„Temele abordate în cadrul Convenției sunt de maxim interes pentru cetățenii români de peste hotare. Începând cu nevoia de a asigura o reprezentare cât mai largă a românilor de pretutindeni în Legislativul de la București, prin mărirea numărului de parlamentari, până la situația lucrătorului român pe piața de muncă din Uniunea Europeană. De asemenea, vor fi dezbătute problemele din educație și din cultură, dar și, bineînțeles, situația din cel de-al doilea stat românesc – R. Moldova”, a conchis Tomac.

La fel și co-organizatorul evenimentului, deputatul PMP Constantin Codreanu, spune tot pe Facebook că românii din Diaspora trebuie încurajați printr-un set de măsuri eficiente să investească în economia României indiferent dacă aleg sau nu să revină în țară.

„Românii din comunitățile istorice trebuie să beneficieze de sprijinul total al statului român pentru păstrarea identității românești, mai ales în condițiile în care România este un stat-model atunci când vine vorba de respectarea drepturilor minorităților naționale. Abordarea este simplă – reciprocitate. Și mult, mult, mult mai mută fermitate!”, anunță politicianul.

În viziunea sa, „ReUnirea cu Republica Moldova” trebuie asumată ca proiect de țară.

„Poveștile unității cultural-spirituale și amintirile lacrimogene despre podurile de flori nu mai sunt suficiente. Avem o declarație clară adoptată de cele două camere ale Parlamentului României pe 27 martie 2018 care ne permite să acționăm în acest sens”, a precizat Codreanu pe pagina sa de socializare.

Vineri, 24 ianuarie 2020, începând cu ora 10.00, în Sala „Nicolae Iorga” din incinta Palatului Parlamentului, va avea loc Convenția Românilor de Pretutindeni, un eveniment organizat de către europarlamentarul Eugen Tomac și deputatul PMP Constantin Codreanu.

Lucrările se vor desfășura în cadrul a patru paneluri tematice. În primul se va discuta despre subiectul „România de peste hotare, reprezentată în Parlamentul de la București”, în intervalul 11:00-12:30, iar în cel de-al doilea panel „Statutul românilor pe piața forței de muncă din Uniunea Europeană. Soluții și obiective pentru reîntoarcerea românilor în țară”, între orele 12:30-14:00. Cel de-al treilea panel va aborda problematica „Educație – Identitate – Spiritualitate”, discuțiile având loc în intervalul 15:00-16:30, iar între orele 16:30-18:00 se va discuta tema „R. Moldova între Vest și Est”.

Sursă foto: colaj/Eugen Tomac, Constantin Codreanu, Facebook