Declarații la Summitul PPE. Iohannis avertizează: Dacă statul de drept e amenințat fiecare cetățean are de suferit / Daul: Nu o să lăsăm ca acțiunile Guvernului socialist și ALDE să strice viitorul României

Publicat: 09 05. 2019, 10:48

Ora 10: 38 Weber: Europenii vor o Uniune în care e o prioritate lupta anticorupției, apărarea statului de drept

Manfred Weber, candidatul la președinția Comisiei Europene din partea PPE, a declarat joi, la Sibiu, că este prioritară apărarea statului de drept și este convins că cetățenii europeni vor să trăiască în state în care este puternică lupta anticorupție.

„Părinții fondatori au UE ar fi mândri să ne vadă azi la Sibiu, sprijinind unitatea continentului nostru. Am 46 de ani. Fac parte din prima generație de pe acest continent care poate spune că a trăit în libertate și pace. E un rezultat istoric care ne face să fim mândri azi de Ziua Europei. Noi suntem unii dintre părinții fondatori ai UE, iar Europa înseamna Europa noastră. Avem tot ce ne trebuie. S-au întors niște voci egoiste, însă noi suntem viitorul Europei. Noi trebuie să construim viitorul acestei UE. În calitate de reprezentant al PPE trebuie să știți că avem o ofertă foarte clară pentru cei care vor merge la vot”, a declarat Manfred Weber, la Sibiu.

Candidatul la președinția Comisiei Europene din partea PPE a făcut referire și la statul de drept.

„Comparativ cu celelalte două partide de guvernământ din România, PPE e un partid puternic.Românii sunt asigurați că votând pentru PNL votează pentru România. În final vreau să vă spun că viitorul CE sub leadershipul meu va insista asupra principiilor statului de drept. Reprezint întregul mecanism care unește UE pentru că sunt sigur că oamenii vor să trăiască într-o Europă în care este o prioritate lupta anticorupției, apărarea statului de drept. Așa credem că trebuie să arate societatea. Comisia viitoare va face tot ce îi stă în putere pentru a garanta aceste valori peste tot în UE”, a mai declarat Weber.

Ora 10:30 Joseph Daul: Nu o să lăsăm ca acțiunile Guvernului socialist și ALDE să strice viitorul României

Liderul PPE, Joseph Daul, a reiterat, joi, la Summit-ul PPE de la Sibiu, ideea potrivit căreia democrația europeană nu poate exista fără statul de drept, precizând că cei din PPE nu vor lăsa ca acțiunile Guvernului socialist și ALDE să strice viitorul României.

„Temerile românilor se aud până la Bruxelles. Am avut ocazia, ca președinte al Comisiei de agricultură, să particip la negocierile pentru intrarea în Uniunea Europeană. M-am întâlnit aseară (miercuri seară -n.r.) și cu agricultori. Democrația europeană nu poate să existe fără statul de drept. Spun asta zilnic peste tot. Independența justiției. Vrem să oferim sprijin acțiunilor domnului Iohannis, Orban în lupta contra corupției. Vreau să salut curajul românilor care au coborât în stradă pentru a manifesta. Nu o să lăsăm ca acțiunile Guvernului socialist și ALDE să strice viitorul României. Ne-am întâlnit pentru a spune că vocea românilor e auzită, de la București până la Bruxelles. Justiția trebuie să fie în serviciul tuturor românilor. Românii pot conta pe noi pentru a-i apăra și proteja”, a declarat Joseph Daul, la Summit-ul PPE de la Sibiu.

Liderul PPE i-a invitat pe români să iasă la vot pe 26 mai. „În 26 mai ei au de luat o decizie importantă. Ei trebuie să se exprime cu privire la reforma justiției. Îi invit să exprime ceea ce au apărat cu atâta ardoare în stradă. Contez pe ei pentru a apărat statul de drept și justiția în România”, a completat Daul.

Ora 10:20 Iohannis avertizează: Dacă statul de drept e amenințat fiecare cetățean are de suferit

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Summit-ul PPE de la Sibiu, că amenințarea statului de drept reprezintă un efect negativ pentru fiecare cetățean european și că există în continuare forțe politice ai căror lideri vor să se situeze deasupra legii.

„Am asistat și în România, dar și în alte țări membre ale UE la un asalt asupra statului de drept. Există în continuare forțe politice ai căror lideri vor să se situeze deasupra legii, cărora nu le convine că instituții investighează și aduc la lumină fapte de corupție și furturi din banio publici. Apărarea statului de drept a devenit o sintagmă care se aude tot mai des în Europa. E misiunea noastră să explilcăm că nu e o chestiune de retorică politică. Dacă statul de drept e amenințat atunci fiecare cetățean are mai devreme sau mai târziu de suferit. România e o țară profund european, iar pentru asta contează și votul pe care îl veți da la referendum”, a afirmat Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că evenimentele de la Sibiu au o importanță deosebită pentru România.

„9 mai, o zi importantă pentru România, pentru Europa.(…) Vom discuta despre ce înseamnă UE pentru fiecare dintre noi, despre valorile comune și ce trebuie să facem pentru a duce acest proiect înainte pentru bunăstarea cetățenilor noștri. Am ales 9 mai, Ziua Europei pentru aceste două reuniuni, summitul PPE și summitul de la Sibiu. Ca să putem decide pentru viitor trebuie să privim în urmă la construcția temeliei UE. Aceste evenimente importante se desfășoară în Sibiu, un loc o semnificație deosebită, orașul care a fost capitala culturală a Europei. Sibiu e un oraș profund european”, a declarat Klaus Iohannis, la Summitul PPE.

„Momentul este istoric și pentru că după 30 de ani de la căderea comunismului am adus Europa acasă, aici în România. Șefii de stat, de guvern care se întrunesc în cadrul Summitului PPE vor avea o contribuție majoră la reuniunea informală care va avea loc în a doua parte a zilei. Liderii PPE au jucat un rol determinant în construcția UE. Au înțeles că țările din centrul și estul europei eliberate de comunism este în UE. Liderii de azi ai UE, Tusk, Tajani, Juncker, alături de toți provenind din PPE, precum Joseph Daul, Manfred Weber au avut de gestionat provocările majore cu care s-a confruntat UE în ultima perioadă. Ca președinte al Românie, membru al PPE am contribuit la acest efort colectiv care cred eu a dat roade și care trebuie fructificat aici, dar și în anii care vin”, a mai spus Iohannis.

Știrea inițială:

Liderul PPE, Joseph Daul, a declarat miercuri, la Sibiu, că președintele Iohannis a avut „deplină dreptate” când a convocat referendumul și că îl susține „cu 200%”, afirmând că miza e legată de statul de drept, de justția independentă, de lupta contra corupției, iar răspunsul  e în mâinile poporului

„Sper ca lucrurile să se întâmple în acest fel, și spun asta în calitate de președinte al PPE. Ceea ce cer cetățenilor români este să răspundă la acel referendum. Miza este legată de statul de drept, de justția independentă, de lupta contra corupției. De aceea a declanșat Klaus Iohannis referendumul. Are deplină dreptate și îl susțin cu 200%. Trebuie ca poporul să se exprime. Răspunsul este în mâinile poporului”, a declarat Joseph Daul.

Klaus Iohannis a semnat pe 28 aprilie decretul de organizare a referedumului din 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.

Întrebările sunt: „1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?” 2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”.

Daul: Împreună cu partidele din România din PPE apărăm o justiție independentă și statul de drept

Președintele PPE, Joseph Daul, a declarat miercui, la Sibiu, că PNL și partidele de centru dreapta din PPE din România reprezintă niște aliați importanți în campanie pentru alegerile europarlamentare și că împreună apără o justiție independentă, statul de drept și libertatea.

„România e o țară importantă pentru PPE și pentru mine, în mod personal, pentru că am vizitat această țară și când era președinte al Comisiei de agricultură. Sigur că avem legături puternice cu PNL și o colaborare strânsă cu dl Orban, o excelentă colaborare cu dl Marian Marinescu și vreau să subliniez rolul important pe care îl are dl Siegfried Mureșan. PNL și partidele de centru dreapta din PPE din România reprezintă niște aliați importanți în această campanie. Împreună apărăm o justiție independentă, statul de drept, libertatea. De asemenea, aceste elemebnte sunt foarte importante pentru noi toți și pentru mine personal, cum ar fi justiția independentă, statul de drept și lupta împotriva corupției. Un vot pentru PNL este un vot care permite să întărească rolul României în Europa. PNL e sigurul care poate câștiga alegerile, înlăturând PSD de la putere”, a declarat Joseph Daul.

El a mai spus că PNL reprezintă „vocea cea mai importantă a României la Bruxelles și singurul partid de dreapta care are influență pentru a reprezenta interesele României la scală europeană”.

„Vreau să salut curajul și hotârârea românilor care au ieșit în țară ca să își exprime dezacordul cu drumul pe care se îndreaptă țara lor. PNL și PPE îi ascultă. PNL și PPE trebuie să răspundă neliniștilor cetățenilor europeni. Vreau să mai subliniez anumite lucruri. Știu că PPE e un partid mai vechi la scală european. Se spune că Europa nu se simte bine. În ceea ce privește situația României e important e că niciodată nu mai putem vedea efectele războiului, ci dimpotrivă pacea și prosperitatea. Știu că adesea cifrele nu stârnesc prea mare interes, dar vreau să să reamintesc ultimele date ale Comisiei Juncker, e vorba de crearea a 3 milioane de locuri de muncă și cea mai mică rată a șomajului, 6,5%. Suntem pe drumul bun și nu trebuie să ne oprim. Tocmai de aceea trebuie să votați”, a adăugat Daul.