Deputat PSD: Nu putem gira în fruntea Guvernului primul premier manelist al României

Publicat: 14 10. 2019, 17:57

Potrivit unei postări, luni, pe pagina sa de Facebook, Horia Nasra a spus că președintele Klaus Iohannis l-ar putea sacrifica pe Ludovic Orban în calitate de primă propunere de premier.

„Văd că liderii PNL se alintă prin intermediari și cer voturile PSD pentru formarea Guvernului Orban. Înțeleg că domnului Orban îi este frică deoarece președintele Iohannis l-ar putea sacrifica în calitate de primă propunere, însă trebuie să fie bărbat și să-și asume voturile majorității încropite la moțiune și să uite de sprijinul deputaților PSD, care nu pot gira un guvern CDR 2.0, care nu pot gira în fruntea Guvernului primul premier manelist al României!”, a scris Nasra.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va continua consultările cu partidele pentru formarea unui nou Guvern. Șeful statului a precizat că va desemna un alt premier, cel târziu marți.