Deputat USR, despre abrogarea pensiilor magistraților: Este neconstituțională. Noi am propus plafonarea

Publicat: 28 01. 2020, 13:53

„În proiectul de lege de abrogare a pensiilor speciale, propus de USR și care e propus pe respingere noi am spus că pensiile magistraților trebuie plafonate să nu se ajungă în situația pensiilor nesimțite. Includerea abrogării pensiilor magistraților în această lege va duce la declarea ei ca neconstitutională. În momentul de fată, ignoarea ei este de fapt un compromis pentru că majoritatea parlamentară PNL și PSD să poată să zică, noi am dorit eliminarea pensiilor speciale, dar CCR a respins”, a susținut Cristian Seidler, după discuțiile de marți din Comisia de muncă a Camerei Deputaților, unde a propus rediscutarea proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale, propunere care a fost respinsă.

Deputatul USR a amintit că USR a propus plafonarea pensiilor speciale .

„Ar trebui ca pensia să nu fie mai mare decât ultimul venit net. E normal ca atunci când te pensionezi să nu ai un venit mai mare decât atunci când lucrezi, pentru că atunci toată lumea ar vrea să fie la pensie”, a subliniat acesta.

Cameră Deputaților se reunește, marți, în sesiune extraordinară pentru a dezbate și vota în plen proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale. Ludovic Orban a declarat că inițiativă ar trebui rediscutată în comisia de muncă, deoarece nu este de acord cu propunerile deputatului PSD Adrian Solomon care prevăd eliminarea pensiilor speciale și ale sportivilor sau oamenilor de cultură, propuneri care au fost acceptate în comisie.