Deputatul Ioan Adam, unul dintre cei mai bogați parlamentari. „Sunt bogat pentru că am scris multe cărți. E o chestie de la Dumnezeu”

Publicat: 15 10. 2014, 18:36
Actualizat: 03 10. 2015, 13:29

Deputatul PSD Ioan Adam, vizat de ancheta procurorilor DNA referitoare la retrocedările ilegale de terenuri, este unul dintre cei mai înstăriți parlamentari. Potrivit unui clasament realizat de gândul, bazat pe datele din declarațiile de avere, Adam ocupă locul patru, în funcție de banii din conturi, cu 2.6 milioande euro.

În plus, el deține și zece imobile, ocupând astfel locul cinci în topul aferent, dar și nouă terenuri.

Într-o întâlnire cu revoluționarii din Brașov, care a avut loc în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, deputatul Ioan Adam le-a spus că el s-a îmbogățit scriind cărți, având „o chestie de la Dumnezeu”.

„Dom`le, trebuie să dăm o speranță de viață la tineri, un pic de zâmbet, domnilor! Ce satisfacție am să merg în ultimul Mercedes sau ultimul BMW? […] Am vorbit cu Victor Ponta și i-am spus că dacă voi primi mandat de la cei din București, în mine veți avea un câine de pază! Nu mă duc să mă îmbogățesc, îi mulțumesc lui Dumnezeu, nu-mi părăsesc lumea. Sunt bogat pentru că am scris multe cărți, și voi mai scrie. Îmi place asta, e o chestie de la Dumnezeu. Dar nu vă vând cuvinte frumoase !”, a spus Adam, la o întâlnire cu  membrii Asociației Luptătorilor, Răniților și Urmașii Eroilor „Brașov Decembrie 1989.

Cu toate acestea, în ultima sa declarație de avere, depusă la Parlament, reiese faptul că din drepturi de autor a încasat doar 6.750 de lei, adică aproximativ 1.500 de euro.

Mai mult, în pledoaria sa, Ioan Adam spunea că vrea ca în Parlament să ajungă doar oameni de bună calitate.

„Eu pledez să se ducă în Parlament oameni capabili și bine intenționați. Să știți că ăla la care se gândește numai la firmele lui, numai la golăniile lui, ăla nu e român!”, a adăugat pesedistul, la minutul 7.17 din videoclipul postat pe YouTube.

Deputatul PSD Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineață, la DNA Brașov, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizați și magistrați, între care este vizată și soția sa, judecătoarea Roxana Adam, el spunându-le jurnaliștilor, la ieșire, să nu se grăbească cu concluziile, transmite corespondentul Mediafax.

Deputatul le-a spus jurnaliștilor: „Nu vă grăbiți”, fără a face alte comentarii.

Avocatul acestuia a afirmat că Ioan Adam a fost chemat la DNA pentru „probleme profesionale confidențiale”, el nedorind să ofere detalii.

În acest dosar, procurorii anticorupție fac cercetări pentru infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier și 100 de hectare de teren agricol, arată DNA, într-un comunicat de presă.

VEZI AICI DECLARAȚIA DE AVERE A DEPUTATULUI IOAN ADAM