Proiectul pe Administrație, ABANDONAT, după ce Bolojan nu a ajuns la un acord cu coaliția: „Nu a mai fost depus”

Publicat: 02 09. 2025, 10:23
Actualizat: 02 09. 2025, 10:37

Premierul Ilie Bolojan a declarat în conferința de presă de la Palatul Victoria că nu a putut ajunge la un acord în coaliție în privința pachetului de reforme pe Administrație publică.

„Al doilea pachet format din 5 proiecte trebuie să fie completat de al șaselea, dar, pentru că nu am reușit un acord al tuturor partidelor. Nu a mai fost depus”, spune Bolojan.

Potrivit acestuia, acest pachet (n.r. referitor la administrație) „este complementar pachetului de fiscalitate, pentru că altfel nu valorificăm potențialul administrației locale”.