Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru ultraj. Europarlamentara este acuzată că a amenințat doi polițiști, în timpul unei transmisiuni live

Publicat: 11 11. 2026, 10:06
Europarlamentara si lidera partidului S.O.S. Romania, Diana Sosoaca, sustine o conferinta de presa la sediul partidului din Bucuresti, vineri, 16 mai 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Europarlamentara Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind acuzată de două infracțiuni de ultraj. Faptele ar fi avut loc în decembrie 2024, când aceasta ar fi adresat injurii și amenințări la adresa a doi polițiști veniți la locuința sa pentru a-i înmâna o amendă contravențională. O parte dintre afirmațiile sale au fost transmise live pe rețelele de socializare.

Cum au ajuns polițiștii la locuința Dianei Șoșoacă

Potrivit procurorilor, incidentul s-a petrecut la 15 decembrie 2024. Doi polițiști de la o secție din București s-au deplasat la domiciliul europarlamentarei pentru a-i înmâna un proces-verbal de sancționare contravențională.

Oamenii legii și-au declinat calitatea și i-au explicat motivul prezenței lor. În acel moment, Diana Șoșoacă ar fi devenit agresivă verbal, invocându-și statutul de europarlamentar.

„În acest context, aflându-se într-o vădită stare de surescitare, evidențiată de afirmațiile repetate «turbez de furie», inculpata, care s-a prevalat de calitatea sa de demnitar (evidențiată de afirmația «Eu sunt europarlamentar. Ce căutați la un europarlamentar acasă»), a început să manifeste un comportament agresiv față de polițiști”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Anchetatorii susțin că europarlamentara a refuzat să primească amenda și a împiedicat afișarea documentului pe ușa locuinței.

Ce amenințări le-ar fi adresat celor doi polițiști

Ulterior, Diana Șoșoacă i-ar fi urmărit pe polițiști pe stradă, unde le-ar fi adresat mai multe expresii jignitoare, printre care „fir-ar mama lor de scârbe”, „mama voastră de nenorociți ordinari” și „scârbe nenorocite”.

În cursul transmisiei live, inculpata a folosit expresii ca: «Mamă, dacă… dacă, n-oi pune eu bâta pe ăștia până la urmă… de, de., m-am săturat», «Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii. Deci nu mai… M-am săturat»; «Bă, deci într-o zi, cred că dau cu ei de toți pereții»; «O să angajăm niște bodyguarzi, mamă, să-i las acasă. Cum se apropie unul de ușă, pac, să-i zboare creierii»”, se menționează în rechizitoriu.