DINU PATRICIU A MURIT. Reacția lui Tăriceanu: „Am avut adesea poziții și opinii politice diferite în momente importante”

Publicat: 19 08. 2014, 14:34

După decesul politicianului și omului de afaceri Dinu Patriciu, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și-a exprimat regretul față de „colegul și prietenul” liberal.

„Azi s-a stins din viață fostul nostru coleg și prieten liberal, Dinu Patriciu. Membru al echipei care a contribuit substanțial la renașterea PNL și a liberalismului în România după revoluția din 1989, Dinu Patriciu s-a angrenat cu curaj și perseverență într-o luptă deloc simplă, deloc ușoară, cu un sistem care nu dorea nici prea multă democrație și nici libertate economică. Practicant al unei profesii liberale, Dinu Patriciu a fost nu numai unul dintre cei mai proeminenți liberali, dar a reușit într-un mod excepțional și ca întreprinzător”, a transmis Tăriceanu, într-un comunicat de presă remis gândul.

Mai mult, președintele Partidului Liberal Reformator a spus că a trecut deja peste neînțelegerile avute cu Dinu Patriciu, precizând că „îi va păstra o amintire frumoasă”.

” În ciuda faptului că am avut adesea poziții și opinii politice diferite în momente importante ale mișcării liberale, care au și dus la separarea drumurilor noastre, îi păstrez lui Dinu o amintire frumoasă. Dumnezeu să-l odihnească!”, a mai transmis Tăriceanu.

Dinu Patriciu este unul dintre membrii fondatori ai PNL, partid din care și-a dat demisia în 2003, când s-a retras din viața politică. Afacerist, politician și unul dintre cei mai bogați oameni din România, a murit la vârsta de 64 de ani. Patriciu suferea de o boală gravă progresivă și a murit într-o clinică din Londra. Avea de mai mulți ani probleme cu sănătatea, iar la sfârșitul lui 2012 a suferit un transplant de ficat, fiind diagnosticat cu ciroză.