Două pesediste au mers în biserica românească din Paris pentru a-i convinge pe credincioși să îl voteze pe Victor Ponta. Ce a urmat

Publicat: 10 11. 2014, 16:29

Cu o săptămână înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale, secretarul general al PSD Diaspora, Stela Arhire, și deputata PSD Cătălina Ștefănescu au participat la o serie de activități cu românii din Franța. Printre aceste activități s-a numărat și un „eveniment electoral” pentru candidatul Victor Ponta, într-o biserică românească din Paris.

Într-o înregistrare postată pe YouTube, sunt prezentate imagini din biserica „Sfinții Trei Ierarhi”, unde Stela Arhire și Cătălina Ștefănescu le primiteau oamenilor 20.000 de cărți în limba română. Cum reacția românilor a fost una neașteptată, ei începând să huiduie, pesedistele au încercat să le spună că nici ele, nici diaspora nu au culoare politică.

Cuvintele celor două pesediste însă contraziceau acest lucru. „Noi suntem aici ca să vă ajutăm. Ajutați-ne ca să vă putem ajuta. Îmi pare rău că nu sunteți foarte deschiși în a primi puținul ajutor. Continui prin a vă spune că Guvernul Ponta a fost primul care s-a gândit la românii din străinătate, singurul care a avut măsuri și le-a implementat pentru dumneavoastră. Vă rog frumos să vă gândiți foarte bine și să alegeți corespunzător după cum simțiți”, le-a spus Arhire, românilor, în timp ce unii o huiduiau.

În acest timp, preotul a încercat să-i calmeze pe cei nemulțumiți, spunându-le că el nu are culoare politică, asta deși, în videoclip se aud vocile unei femei care îl contrazic. „Politică nu în biserică!”, se aude, în mod repetat, pe fundalul înregistrării.

În continuare, a luat cuvântul și Cătălina Ștefănescu, fosta secretară a lui Liviu Dragnea.

„Am văzut că PSD este singurul partid de stânga mai aproape de oamenii nevoiași. În plus, este singurul guvern care are un Departament pentru românii din pretutindeni, are un ministru pentru românii de peste hotare, tocmai pentru a întâmpina mai ușor și a ajunge să rezolve din probleme dumneavoastră. Așadar, pe 2 noiembrie, pe 16 noiembrie, alegerea este a dumneavoastră”, a spus și Cătălina Ștefănescu.

Scena a avut loc cu ocazia evenimentului Asociației Europene ‘Constantin Brâncuși’ și a Asociației ‘Țara Oașului’, la al treilea Congres European Constantin Brâncuși (congres cultural de limbă și literatură comună), potrivit unui comunicat de presă al PSD Diaspora.

„La aceste întâlniri a participat și Cătălina Ștefănescu, deputat de Teleorman care a reiterat sprijinul pe care Guvernul României este pregătit să-l ofere comunității românești din Franța, în continuarea măsurilor deja adoptate (Programele Prima Casă, Prima Mașină, SMART Diaspora, Reducerea Taxelor Consulare, etc)”, se arată în comunicatul PSD.