Dragnea, avertisment către Cioloș pe tema bugetului: „Sper să nu uite limitele mandatului pe care le-a avut”

Publicat: 01 09. 2016, 16:24
Actualizat: 01 09. 2016, 17:32

Data de 11 decembrie, pentru organizarea alegerilor parlamentare, este „o greșeală a Guvernului”, este de părere Liviu Dragnea.

„Temerea noastră e că, în 11 decembrie, e riscul mai mare să vină mai puțini la vot. În rest, nu ne schimbă nimic”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat cu privire la intenția Guvernului de a veni cu un proiect de buget, în această sesiune de toamnă, Dragnea a subliniat că speră ca Executivul „să nu o facă”. 

„Sper să nu uite limitele mandatului pe care le-a avut. Guvernul actual nu are căderea, nu poate beneficia de încrederea de a lăsa un buget moștenire anul viitor. Eu știu că a făcut presiuni foarte mari PNL, că cei doi copreședinți au fost foarte fermi și au presat foarte mult ca data alegerilor să fie 11 decembrie. Ce am spus public am spus și premierului Dacian Cioloș, când am vorbit la telefon: 27 noiembrie mi se pare o dată firească pentru alegeri pentru că, în luna decembrie, românii să se ocupe de sărbători pentru că trebuie să le creăm aceste condiții. Nu au vrut. Avem, din păcate, consecințe că bugetul se va putea aproba în februarie și bugetele locale în aprilie. Astea au fost principalele motive pe care le-am folosit când i-am zis lui Cioloș punctul meu de vedere”, a afirmat Dragnea.