Dragnea cere sesiune extraordinară în Parlament pentru ca Primăria Capitalei să preia ELCEN prin OUG

Publicat: 29 07. 2017, 13:05

Coaliția de guvernare va discuta, luni, pe marginea convocării unei sesiuni extraordinare în aceeași zi cu ședința de Guvern de săptămâna viitoare, astfel încât Executivul să poată adopta, în această perioadă de vacanță parlamentară, OUG de preluare a Elcen de către Primăria Capitalei.

Convocarea unei sesiuni extraordinare a fost solicitată lunea trecută chiar de către premierul Mihai Tudose, care a ridicat această chestiune în ședința BPN a PSD, el arătând că Guvernul nu este abilitat să adopte OUG pe perioada vacanței parlamentare.

„Este posibil să avem o sesiune extraordinară, pe baza unei sesiuni extraordinare să avem și noi o ședință de Guvern suprapusă pentru a rezolva situația Elcen. Trebuie lege pentru așa ceva, ordonanță de urgență și nu avem abilitarea pentru așa ceva”, a declarat premierul Mihai Tudose.

El a afirmat că a cerut să fie organizată o sesiune parlamentară extraordinară, fiind nevoie de o rezolvare cât mai rapidă a problemei.

„Am cerut-o, pentru a rezolva problema încălzirii din București, fiindcă dacă așteptăm septembrie s-ar putea să fie târziu pentru bucureșteni. Și atunci cu cât mai repede, cu atât mai bine, să treacă Elcen la Primărie și noi să fim de acord prin acest proiect de lege”, a mai spus Tudose.

Tudose a arătat că nu este exclus ca pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare să se afle și alte subiecte.

La rândul său, secretarul general al PSD, Marian Neacșu, a precizat că în ședința BPN al PSD s-a discutat despre posibila necesitate a organizării unei sesiune extraordiare a Parlamentului, cel mai probabil în săptămâna următoare.

„Aceasta va fi o decizie care va fi luată în ședința coaliției de luni. Facem sesiune extraordinară pentru că (…) riscăm să nu mai putem face (fuziunea Radet-Elcen, n.r.) în termenul necesar pentru ca la toamnă să poată să-și asigure și financiar resursele necesare pentru a furniza căldura bucureștenilor”, a spus Neacșu.

El a admis că intenția coaliției de guvernare este aceea ca Parlamentul să se afle în activitate în timp ce Guvernul adoptă OUG privind Elcen, iar sesiunea extraordinară va avea pe ordinea de zi rapoarte aflate deja pe agenda Birourilor permanente reunite.

„Vom analiza în ședința de coaliție, din subiectele care sunt în mod uzual pe agenda BPR, adică documente depuse, rapoarte și tot soiul de alte lucruri care sunt depuse la BPR, tematici, una, două, mai multe, nu conosc acum, care sunt totuși importante pentru a putea să facă obiectul unei sesiuni extraordinare”, a spus Neacșu.

El a spus că este suficientă o singură ședință de Guvern pentru OUG și că în aceeași zi va avea loc și sesiunea extraordinară și a admis, totodată, că este improbabil ca în timpul sesiunii extraordinare să existe și cvorum pentru ședința de plen.

„Va fi, posibil, și plen, dacă reușim să avem un astfel de cvorum, ceea ce ce eu, iarăși cu titlul personal, socotesc improbabil”, a mai spus Neacșu.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că liberalii vor participa la sesiunea extraordinară privind transferul Elcen la Primăria Capitalei și vor cere suplimentarea ordinii de zi pentru numirea unui nou Consiliu de administrație la SSR, afirmând că demersul PSD „foarte ciudat”.

PNL a solicitat, de asemenea, conducerii Parlamentului să convoace o sesiune extraordinară pentru audierea ministrului de Finanțe, cerând ca pe ordinea de zi să mai fie înscrise raportul Avocatul Poporului privind OG 4/2017 și numirea unui nou CA la SRR, a declarat, vineri, vicepreședintele PNL Raluca Turcan.