Dragnea, despre furtuna din Ardeal: Mi s-a părut că Iohannis a încercat să dea vina pe Guvern

Publicat: 18 09. 2017, 18:02

Solicitat să spună ce ar fi de făcut pentru a evita astfel de situații, Dragnea a răspuns: „Ar fi bine să evităm să mai dăm SMS-uri din alte țări când apar astfel de nenorociri în țară. Cred că ar fi primul lucru care ar trebui să-l facem pentru că nu ajută la nimic, decât tulbură lucrurile (…) Guvernul a acționat corect, repede”.

Întrebat ce l-a deranjat la faptul că a fost transmis un comunicat al Administrației Prezindențiale, în condițiile în care șeful statului se afla în New York, Dragnea a răspuns: „Nu m-a deranjat, dar totuși mi s-a părut – poate greșesc – că imediat a încercat să dea vina e Guvern. Nu cred că e Guvernul de vină aici, putem să-i găsim alte vinovății”.

„Eu cred că prima preocupare e să ne rugăm ca cei răniți să-și revină; a doua – să se facă evalurările rapid și să se aloce despăgubirile și, în paralel, să vedem care sunt sistemele de avertizare”, a mai spus Dragnea.

Președintele Klaus Iohannis a solicitat, luni, Guvernului să implementeze „de urgență” un sistem de avertizare rapidă a populației în situații de criză, să explice dacă procedurile au fost respectate și cine este vinovat de „neglijență și incompetență”.

„Furtunile care au lovit cu o violență extremă România, în cursul zilei de duminică, arată vulnerabilitățile și ineficiența sistemului de prevenire a populației și reducere a riscului de producere a dezastrelor. Fenomenele meteo foarte grave au provocat numeroase pierderi de vieți omenești și au lăsat în urmă zeci de răniți. Gândurile mele de compasiune se îndreaptă către familiile îndoliate, cărora le transmit sincere condoleanțe. Totodată, le doresc însănătoșire grabnică celor răniți și le mulțumesc salvatorilor”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a afirmat că protejarea vieții cetățenilor și prevenirea în cazuri extreme sunt „obiective prioritare” ale Guvernului, iar în procesul de comunicare internă a instituțiilor statului „nu pot fi tolerate niciun fel de disfuncționalități”. „În consecință, solicit Guvernului să explice în cel mai scurt timp dacă procedurile au fost respectate în astfel de cazuri și cine se face vinovat de neglijență sau incompetență. Trebuie să aflăm dacă informările meteorologice au fost emise în timp util și în conformitate cu amploarea fenomenelor naturale. De asemenea, solicit Guvernului să ia urgent măsurile care se impun pentru implementarea unui sistem de avertizare rapidă a populației, dar și pentru perfecționarea procedurilor de management integrat al situațiilor de criză. Absența unui astfel de sistem reprezintă un factor de risc la adresa siguranței naționale”, mai precizează Iohannis.