Dragnea, despre pactul electoral cu preoții: De ce BOR nu are dreptul să îndemne credincioșii să voteze cu Ponta?

Publicat: 12 11. 2014, 13:52

„Vreau să spun un lucru în care cred foarte mulți, și nu o spun cu patimă, ci ca o constatare. De ce dacă preoții de la alte culte religioase își îndeamnă credincioșii să voteze cu Klaus Iohannis, foarte bine, de ce BOR nu are dreptul să facă lucrul acesta? De ce un preot nu are dreptul să-și apere credința ortodoxă , de ce trebuie să fim noi mai umili, creștin-ortodocșii?”, a spus Liviu Dragnea.

PS Iustin Sigheteanu, episcop vicar al Maramureșului și Sătmarului, i-a îndemnat pe credincioșii din județele Satu Mare și Maramureș să voteze în al doilea tur al alegerilor prezidențiale pe cel pe care l-a definit ca fiind „al nostru, un creștin ortodox, care își face semnul Sfintei Cruci”.

A doua zi de la îndemnul lui PS Iustin Sigheteanu, la biserica din Moftin din același județ, părintele duhovnic Sebastian, venit de la Mănăstirea Țeghea, i-a îndemnat explicit pe toți cei prezenți la slujbă să voteze cu Victor Ponta. Printre aceștia s-a aflat și liderul organizației județene a PSD, Mircea Govor: „Este în jurul nostru și Mircea Govor, care și el este ortodox, este împreună cu noi și ne îndeamnă și el să fim uniți și să votăm cu cei care sunt ortodocși, cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească !”, a afirmat preotul.