Dragnea, ironic la adresa lui Iohannis: Ar trebui să numească pe toată lumea în România

Publicat: 26 10. 2017, 14:23
Actualizat: 26 03. 2019, 00:37

This browser does not support the video element.

„Eu cred că președintele Iohannis ar trebui să numească pe toată lumea în România. Pe toată lumea”, a fost răspunsul lui Liviu Dragnea.

În completare, premierul Mihai Tudose a afirmat „împreună cu domnul Cîțu”.

Răspunsurile vin după ce proiectul de modificare al legilor Justiției, depuse în Parlament de ministrul Tudorel Toader, prevede modificări ale prerogativelor șefului statului.

În momentul de față, Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor prevede că președintele ICCJ, vicepreședinții și sefii de secție sunt numiți de către președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, iar șeful statului nu poate refuza propunerile CSM decât motivat. În proiectul depus la Parlament, președintele nu poate refuza decât o singură propunere pentru fiecare din aceste funcții. De asemenea, este introdusă suplimentar condiția pentru ocuparea acestor funcții ca respectivii magistrați să nu fi fost sancționați disciplinar.

O limitare similară a dreptului de a refuza propunerile este impusă și Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce privește propunerile făcute de către ministrul Justiției pentru ocuparea funcțiilor de procurori-șefi. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat încă din august că șefii Parchetelor nu vor mai fi numiți de către președintele României, ci de către CSM, însă Consiliul va trebui să accepte a doua propunere făcută de ministrul de Justiție, în caz că nu a fost de acord cu prima.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a prezentat, miercuri, Comisiei speciale parlamentare privind domeniul justiției proiectul de modificare a legilor Justiției.