Dragnea le face programul miniștrilor lui Ponta: „Încă nu au spart televizoarele”

Publicat: 31 08. 2015, 15:05

Liderii PSD nu au mai făcut luni o evaluare a miniștrilor, așa cum se anunțase anterior, pentru că membrii Guvernului „încep să comunice mult mai bine”, a declarat liderul interimar al PSD, Liviu Dragnea, precizând că i-a îndemnat să apară mult mai des la televizor și în conferințe de presă.

„N-am mai discutat, pentru că încet-încet încep să comunice și o să înceapă să comunice mult mai bine. Este important atât pentru ei, cât și pentru Guvern în ansamblu, și pentru premier, și pentru noi, ca partid”, a declarat Dragnea, după ședința BPN al PSD.

Întrebat dacă a observat deja aceste schimbări într-un timp atât de scurt, liderul PSD a spus că miniștrii „încă n-au spart televizoarele”, dar i-a îndemnat să apară mult mai des în emisiuni și în conferințe de presă, pentru a-și prezenta măsurile bune pe care le iau în ministerele lor.

Dragnea a reiterat faptul că în PSD nu se mai poate accepta ca liderii partidului să afle din presă despre măsurile luate în Guvern, fără ca PSD să aibă pregătită o reacție sau chiar amendamente.

„Una este să aflu de la televizor acum despre o măsură guvernamentală și să și încercăm să aflăm despre ce este vorba și să încercăm să și susținem public, (…) alta este ca înainte de a adopta măsura respectivă să informeze partidul și eventual și partidul să-și spună un punct de vedere”, a declarat Dragnea.

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, declara, duminică, înaintea ședinței senatorilor PSD, că liderii partidului vor face luni, în cadrul Biroului Politic Național, o evaluare a comunicării din cadrul PSD, dar și a comunicării dintre miniștri și conducerea partidului.

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a spus, după ședința senatorilor social-democrați, că aceste evaluări și informări nu au ca scop o remaniere și nu se preconizează în acest moment nicio schimbare în Guvern.

El a menționat însă că în PSD va fi „o mică schimbare” în modul în care miniștrii comunică în cadrul partidului și în public, fiind nevoie de informări periodice din partea membrilor Cabinetului, iar premierul ar fi de acord cu această măsură.

„Faptul că noi la BPN am cerut și vom cere unor miniștri să prezinte unele informări este un lucru corect și așa se va întâmpla de aici înainte, pentru că, pentru a avea susținere politică, pentru a avea susținere în comunicare de la toți membrii PSD în acțiunile guvernamentale, miniștrii trebuie să informeze partidul. Noi nu putem susține public niște inițiative de care aflăm de la televizor”, a adăugat Dragnea.