După ce a agresat o femeie pe stradă și a fost exclus din PNL, liberalul se întoarce în partid și este „răsplătit” cu o funcție de conducere

Publicat: 05 05. 2017, 14:38
Actualizat: 11 02. 2019, 16:55

Jenor Beudean, consilier PNL și candidat la primăria unei comune din Bistrița-Năsăud, a demisionat din organizația județeană PNL Bistrița-Năsăud, anul trecut în luna iunie, după ce a fost la un pas de excludere din partid întrucât a agresat o femeie, iar soțul acesteia a postat imaginile online.

Într-o conferință de presă susținută vineri la Bistrița de noua conducere a organizației județene a Partidului Național Liberal, Jenor Beudean a fost prezentat drept noul secretar general adjunct al organizației județene a PNL.

„M-am rescris în partid, în decembrie, în organizația locală Șieu-Odorhei și sunt membru al partidului. Plângerea de la poliție s-a finalizat cu propunere de renunțare la începerea urmăririi penale. Doamna nu a renunțat la plângere, însă în zonă a existat o cameră care a prins incidentul. Nu ne-am împăcat, eu am spus din capul locul că sunt nevinovat. A fost un linșaz mediatic din partea doamnei, am fost urmărit în acea zi de către un profesionist” a declarat într-o conferință de presă, susținută vineri la Bistrița, Jenor Beudean.

Noul președinte al organizației județene a PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, spune a apreciat că acel incident este „clasat” din punct de vedere juridic și Jenor Beudean se poate reîntoarce în politică.

„Eu sunt adeptul tratării corecte a tuturor oamenilor, a tuturor colegilor. Atâta timp cât nu s-a dovedit că acel incident are un conținut care să prevadă sau să presupună o sancțiune, nu putem să îl sacționăm noi. Este cea mai corectă atitudine. Dacă noi ne desolidarizăm de cunoștințe, de prieteni atunci când au o problemă, înainte de a se certifica natura acelei probleme, avem o problemă de moralitate personală, de etică personală. Domnul Jenor Beudean nu a fost exclus din Partidul Național Liberal ci și-a dat demisia pentru a nu afecta imaginea partidului la nivel județean. În acest moment am apreciat că acel incident este clasat din punct de vedere juridic și domnul Jenor Beudean se poate reîntoarce în politică mai ales că și-a exprimat această intenție” a declarat președintele organizației județene a PNL, Ioan Turc.

Deși liberalii bistrițeni spun că totul este în regulă și că Jenor Beudean nu ar fi fost găsit vinovat, polițiștii bistrițeni nu au finalizat dosarele de cercetare penală în cazul acestuia.

„Poliția municipiului Bistrița are în lucru două dosare penale, în niciunul dintre acestea nefiind finalizate cercetările. Este vorba despre un dosar penal pentru vătămare corporală, plângerea fiind făcută de o femeie și de un dosar penal pentru distrugere, plângere formulată de un bărbat” a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, ag.princ. Crina Sârb.

Incidentul în care a fost implicat politicianul s-a petrecut pe 14 iunie 2016 pe un bulevard din Bistrița, soțul femeii agresate, Cristian Cezar Constantinescu postând pe Facebook imagini care înfățișau pe Jenor Beudean agresând-o pe soția sa.

Nicoleta Constantinescu, femeia agresată a depus plângere împotriva politicianului, însă poliția a decis să nu înceapă urmărirea penală împotriva politicianului. Nicoleta Constantinescu și soțul acesteia locuiesc de mai mulți ani în Martea Britanie și după incident s-au reîntors în străinătate.

În acest caz și politicianul a făcut o plângere împotriva femeii pentru injurii aduse în spațiul public, lovirea autoturismului și traversarea pe culoarea roșie a semaforului.

La momentul incidentului, copreședintele PNL, Alina Georghiu, i-a cerut scuze public femeii agresate de fostul vicepreședinte al PNL Bistrița-Năsăud, Jenor Beudean, iar imediat după incident, Biroul de Presă al PNL a anunțat că va cere excluderea din Partidul Național Liberal a agresorului, însă acesta a demisionat.