După ce Parchetul a închis dosarul „Noaptea alegerilor”, parlamentarii insistă să continue ancheta. Activitatea Comisiei, prelungită

Publicat: 28 06. 2017, 12:10
Actualizat: 28 06. 2017, 18:30

„Având în vedere complexitatea activității Comisiei de anchetă , numărul mare al persoanelor invitate și audiate, verificarea documentelor ce trebuiesc analizate de către membrii comisiei și elaborarea raportului final”, majoritatea parlamentară a solicitat ca membrii titulari sau membrii i supleanți care absentează de la lucrările Comisiei să poată fi înlocuiți de un alt deputat/senator din același grup parlamentar, pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar respective, iar termenul de depunere a raportului să fie prelungit cu 60 de zile, potrivit raportului supus aprobării plenului.

Liderul deputaților PNL, Raluca Turcan, a susținut că liberalii se vor opune extinderii termenului de depunere a raportului comisiei de anchetă.

Raluca Turcan a afirmat că, recent, Regulamentul comsiei a fost modificat pentru ca parlamentarii care participă la ședințele comisie să aibă cheltuielie de transport decontate din bani publici.

„PNL nu susține prelungirea termenului. (…)Parchetul General a clasat dosarul alegerilor din 2009. Am spus de la început că este doar o fumigenă pentru a distrage atenția de la lucruri importante”, a susținut Raluca Turcan.

Și PMP s-a opus în plen prelungirii termenului de depunere a raportului.

Modificările propuse au fost adoptate cu 207 „pentru”, 101 „împotrivă”, iar 12 parlamentari nu au votat.