După un doctorat în SUA, vicepremierul Birchall are un mesaj pentru Departamentul de stat care a criticat legile Justiției din România

Publicat: 29 01. 2018, 10:55
Actualizat: 29 01. 2018, 20:09

„În ceea ce privește poziționarea Departamentului de Stat al SUA, vă mărturisesc că eu am studiat și în România, am studiat masterat și doctorat în SUA. În domeniul Dreptului, chiar se situează la nivel international și, și acolo, la fel ca în colaborarea cu alte universități, în discuțiile cu alți colegi noi am învățat un principiu fundamental, și anume că orice act de justiție se înfăptuiește exclusiv în sala de judecată, având la bază probatoriul existent la dosar, iar apărarea drepturilor și libertăților fundamentale sunt elemente esențiale în orice stat de drept”, a declarat Birchall, la audieri.

Totodată, aceasta a precizat că un obiectiv fundamental este consolidarea parteneriatelor strategice, în special cel cu SUA. Alte parteneriate menționate de Birchall au fost cele cu Franța, Germania, Republica Moldova, dar și cu India și Africa.

„Prioritar pentru fiecare dintre noi este programul de guvernare”, a spus Ana Birchall.

Departamentul de Stat al SUA a dat publicității,pe 27 noiembrie, o declarație prin care își exprimă îngrijorarea față de slăbirea independenței justiției în România și cere Parlamentului să respingă propunerile care afectează statul de drept și lupta împotriva corupției. 

„Statele Unite observă cu îngrijorare că Parlamentul României discută proiecte de legi care ar putea submina lupta împotriva corupției și slăbi indepedența justiției. Aceste legi, propuse inițial de Ministerul Justiției, amenință progresele făcute în ultimii ani de România în construirea unor instituții judiciare puternice protejate de interferența politică”, se arată în declarație.

Departamentul de Stat solicită Legislativului de la București să nu dea curs propunerilor care ar putea afecta statului de drept și lupta împotriva corupției. „Îndemnăm Parlamentului României să respingă propunerile care slăbesc statul de drept și ar putea periclita lupta împotriva corupției”, mai precizează sursa citată.