Dușa: Cred că în Mureș va fi prefect român, UDMR să se ocupe de obiectivele economice

Publicat: 25 04. 2014, 12:44
Actualizat: 27 03. 2019, 20:20

Mircea Dușa a participat, vineri, la învestirea în funcție a noului subprefect de Mureș, Vasile Liviu Oprea, care va exercita și atribuții de prefect până la numirea unui titular pe acest post, după ce Guvernul l-a retras din această funcție, miercuri, pe Corneliu Grosu, care urmează să iasă la pensie.

În timpul ceremoniei, Dușa i-a spus noului subprefect că a fost numit în această funcție „într-o perioadă complexă”, în care va avea de organizat alegerile europarlamentare, dar și locale, pentru scrutinul din Ideciu de Jos, unde primarul a murit.

Ulterior, Dușa a declarat presei că urmează ca, la propunerea Ministerului Administrației, să fie numit și un prefect în județul Mureș, „într-o perioadă rezonabilă”, dar până atunci, conform legii, Oprea va avea și atribuții de prefect.

Întrebat despre posibilitatea numirii unui prefect UDMR în Mureș, Dușa a răspuns că, în calitate de „om care provine din această zonă”, județul ar trebui să aibă un prefect român.

„În primul rând, nu pot să vă confirm această informație, sigur că au existat discuții, dar v-ați convins că și la Covasna și la Harghita au rămas prefecții români în funcție și eu cred că va rămâne un prefect român și la județul Mureș. Pentru că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, este o funcție apolitică și trebuie să se ocupe de realizarea obiectivelor de guvernare și de urmărirea respectării legii și a Constituției”, a spus Dușa.

El a adăugat că pe reprezentanții Uniunii „ar trebui să-i intereseze mai mult realizarea obiectivelor economice și sociale”.

„UDMR este la guvernare, dar eu cred că ar trebui să se intereseze mai mult de realizarea obiectivelor economice și sociale în localitățile în care populația de etnie maghiară este majoritară și de crearea condițiilor de muncă și de viață pe care maghiarii, ca și românii, de altfel, le așteaptă. (…) Eu, ca om care provine din această zonă, nu pot să afirm decât că prefectul trebuie să fie un specialist în domeniu și că prefectul trebuie să fie în aceste județe și pentru populația care trăiește în aceste județe, un prefect român. Și am insistat ca și în județul Harghita și în județul Covasna prefecții să fie români. Până la urmă, să știți că în județul Harghita e un prefect român, care e apreciat și de români și de maghiari. Atunci când îți faci datoria conform legii și ești echidistant, lumea te apreciază”, a spus Dușa.