Dușa: Există un calendar de retragere din Afganistan, din octombrie rămân circa 200 de militari

Publicat: 10 01. 2014, 12:07
Actualizat: 17 02. 2016, 11:48

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat, vineri, că a fost aprobat un calendar de retragere a trupelor românești din Afganistan, care prevede ca, din luna octombrie, să mai rămână în această țară doar circa 200 de militari care să se ocupe de instruirea armatei afgane.

Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, la finalul ceremoniei de predare-primire a comenzii Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, dacă Armata Română are un calendar de retragere a trupelor românești din Afganistan, Mircea Dușa a spus că în această țară vor mai rămâne din toamnă circa 200 de militari.

„Sigur, există un calendar, deja există o planificare, vom vedea cum vor evola lucrurile în Afganistan după alegerile prezidențiale. Pe graficul pe care îl avem, urmează ca la sfârșitul acestei luni să mai avem o rotație, va pleca Batalionul de la Craiova în Afganistan și se vor întoarce colegii care sunt în misiune acolo. Planificarea pe care am aprobat-o și în CSAT este de aproximativ 1.000 de oameni în Afganistan, astfel ca din octombrie încolo să rămânem doar cu, probabil, vreo 200 de militari, la nivel de instructori ai armatei afgane”, a spus Dușa.