ElectoRATA aruncă în aer Guvernul. Antonescu, pentru Gândul: „Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea PNL cu FMI”

Publicat: 06 02. 2014, 14:52
Actualizat: 29 07. 2014, 18:33

Crin Antonescu susține că măsura privind înjumătățirea ratelor la credit pentru românii care au venituri până la 1.600 de lei nu s-a discutat nici în interiorul USL, nici în întâlnirea pe care PNL a avut-o cu FMI.

„Nu s-a discutat nici în USL, nici în întâlnirea conducerii PNL cu FMI. La întâlnirea cu misiunea FMI am discutat peisajul general al economiei românești, evaluarea pe care cei de la FMI  pe de o parte, noi pe cealaltă parte am făcut-o și am concentrat discuția pe preocuparea precisă a PNL pentru măsuri de stimulare a mediului econonomic, a întreprinzătorilor privați, cu precădere cele două măsuri pe care le dorim cât mai urgent adoptate și anume reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator și scutirea de impozit pentru profitul reinvestit”, a declarat liderul PNL, pentru gândul.

Antonescu a adăugat că subiectul va fi mâine pe masa Delegației Permanente, unde se va face și o evaluare a miniștrilor și a activității parlamentare.

La câteva ore după această declarație acordată în exclusivitate pentru gândul de liderul PNL, președintele PSD îl contrazice pe Crin Antonescu. El susține că electoRata este ă măsură bună, care a fost discutată duminică seară la întâlnirea USL.

ULTIMA ORĂ: Reacția lui Victor Ponta, după acuzele conducerii PNL

Chițoiu, prins între doi șefi, merge pe mâna lui Ponta: „Noi am inițiat proiectul”

Declarația lui Antonescu vine după ce minstrul liberal al Finanțelor, Daniel Chițoiu, a susținut că măsura a fost propusă de ministerul pe care îl conduce.

„Este o măsură discutată între Ministerul de Finanțe și BNR pentru că ne trebuie o măsură de stimulare a consumului intern, a cererii interne. Știm foarte bine că și anul trecut, cererea internă, consumul intern a fost la un nivel scăzut și a trebuit să găsim o soluție de stimulare a consumului intern. Mai mult decât atât, această măsură are și rolul de a îmbunătăți nivelul creditelor neperformante la toate băncile, pentru că e mai bine să amâne o rată la credit, decât să treacă creditul la credite neperformante și să constituie provizioane și să își reducă profiturile. Pe noi ne interesează ca prin această măsură să ajutăm atât persoanele fizice, fie ei salariați sau pensionari, să poată să își achite ratele și să nu intre în categoria creditelor neperformante și să înceapă executarea bancară asupra garanțiilor pe care le-au pus pentru aceste credite, și mai mult decât atât ne interesează ca nici unitățile bancare să înregistreze pierderi ca anul trecut, ci să realizeze profituri, astfel încât să putem să avem și un plus de resurse bănești de circa 4 miliarde de lei în economie”, a declarat Chițoiu.

Ulterior, prim-vicepreședintele PNL, Klaus Iohannis, și-a criticat colegul de partid, pe vicepremierul Daniel Chițoiu, pentru faptul că a propus FMI, Băncii Mondiale și Comisiei Europene înjumătățirea ratelor la credite pentru cei cu venituri sub 1.600 lei, susținând că această măsură nu a fost discutată în partid și „nu este liberală”.