EXCLUSIV | Victor Ponta, la Gândul LIVE: Pro România rămâne în Opoziție până în 2024. „Stânga va lua 30% la alegeri”

Publicat: 13 02. 2020, 12:29
Actualizat: 13 02. 2020, 12:43
Victor Ponta. Sursă FOTO Facebook

Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, joi dimineață la Gândul LIVE că patru ani de opoziție nu va face rău partidelor de stânga, iar misiunea sa este să câștige alegerile din 2024 împreună cu Pro-România și aliații de stânga.

„Misiunea mea este ca până în 2024 să fie o opoziție de stânga la ce este acum. Stânga va obține peste 30 de procente cu siguranță în alegerile din acest an, patru ani de Opoziție fac foarte bine. Și pentru PSD și pentru noi, că suntem mici. Voi rămâne în Opoziție până în 2024. Le-am spus unor colegi, stăm în Opoziție cinci ani, că nu putem să guvernăm acum. Și unii au plecat la PNL”, a declarat Victor Ponta la Gândul LIVE.

Potrivit lui Ponta, în România e nevoie nu numai de o putere de dreapta, ci și de o opoziție de centru-stânga, care să-i reprezinte pe cei 90% care merg la spitalele de stat.

„În câteva luni e greu să faci reforme, dar în 4 ani ai timp, să-i dai afară pe baroni, să faci schimbări. Noi vom lua 7-8-9 procente la alegerile parlamentare. Ce mă interesează e să promovez niște oameni care știu că nu câștigă acum, dar care în 2024 vor fi foarte puternici. În 2024 vom avea patru competiții electorale”, a mai spus Ponta.