Explicațiile lui Florin Iordache după scandalul provocat de traducerea legilor Justiției pentru ambasade. „Cine are ceva de comentat, să se documenteze și să critice cu argumente”

Publicat: 29 12. 2017, 15:02

„Eu nu am treabă cu ambasadele. Eu am transmis Ministerului Afacerilor Externe ceea ce este public – legile în română și în engleză. Mai departe, corespondența cu ambasadele, cu Bruxellesul și așa mai departe este treaba Ministerului de Externe. (…) Înțeleg că ei încă nu au primit. De ce să persifleze dacă nu a avut nimeni corespondență cu ei? Eu nu pentru ei am scris. Eu am considerat că toți cei care au ceva de spus să le citească, să se documenteze – de aceea am și documentarul acela cu principalele modificări. Dar demersul meu nu e pentru ambasade, ci pentru tot spațiul public. Cine are ceva de comentat, să se documenteze și să critice cu argumente. A spune că atacăm Justiția, a spune că diminuăm lupta împotriva corupției fără argumente sau fără să evidențieze un anumit articol mi se pare total greșit”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Iordache.

El a mai spus că este decizia MAE dacă va traduce legile și în alte limbi și cui va transmite documentele.

„Mi s-a părut normal să informez MAE, pentru că relația cu exteriorul se desfășoară prin MAE, nu prin Comisie. E un demers pentru a lua la cunoștiință cu ce s-a întâmplat în comisie și cu ce a rezultat din Parlament, pentru o corectă informare. Că transmite în română, că traduce în alte limbi… Ce va face MAE mai departe este traba MAE”, a mai spus Iordache.

Ambasada Franței a anunțat joi că urmărește cu atenție evoluțiile legate de reforma justiției și dispune de propriile servicii de traducere.

Ambasada Franței în România urmărește cu atenție ansamblul evoluțiilor legate de reforma justiției, inclusiv discuțiile din cadrul societății românești și dispune de propriile servicii de traducere în acest scop”, se arată într-un răspuns remis agenției MEDIAFAX.

În cursul zilei de joi, Florin Iordache a transmis ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, textul tradus al celor trei legi privind domeniul Justiției care au fost adoptate recent în Parlament, precum și un rezumat cu amendamentele depuse la pachetul de legi. Ulterior, acestea urmau să fie transmise ambasadelor.

Pe site-ul Camerei Deputaților, la documentele comisiei privind modificarea Legilor Justiției, apar traduse cele trei legi adoptate recent și care vizează organizarea judiciară, statutul judecătorilor și funcționarea CSM.

„Toate modificările la cele trei legi ale Justiției s-au făcut pentru a oferi răspunsuri la problemele și nevoile curente ale sistemului judiciar. Cele mai multe dintre propuneri sunt venite de la CSM sau asociațiile profesionale ale magistraților. Aceste modificări la legile justiției sunt primele care se desfășoară într-o procedura parlamentară transparență, cu implicarea tuturor părților interesate. În prezent legile sunt verificate pentru constituționalitate la Curtea Constituțională, așa cum s-a întâmplat și cu legile precedente, fiind folosite toate filtrele necesare pentru asigurarea independenței justiției”, a precizat Iordache în textul citat.

Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Germaniei, Olandei și Suediei au solicitat anterior, într-un comunicat, ca factorii implicați în proiectul de reformă a justiției să evite orice acțiune care ar putea duce la slăbirea independenței sistemului judiciar și să ceară avizul Comisiei de la Veneția.