Femeile din PSD cer sancționarea europarlamentarului Cătălin Ivan, după un incident în care a fost implicat și Liviu Dragnea. Ieri, Ivan a fost dat în direct afară de la șefia grupului PSD în PE

Publicat: 13 12. 2014, 14:20

Președinta organizației de femei a PSD, Rovana Plumb, a anunțat că va cere Comitetului Executiv care se va întruni mâine seară sancționarea europarlamentarului Cătălin Ivan, care este acuzat că le-a atacat pe Gabriela Firea și Viorica Dăncilă.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a avut după pierderea alegerilor prezidențiale de PSD mai multe poziții critice la adresa conducerii PSD. Mai mult, Ivan a recunoscut că votul din diaspora a fost slab organizat și că reprezintă o pată pe imaginea României. Ivan l-a criticat în mai multe rânduri pe președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.

Ivan a primit ieri un sms, în timp ce se afla în studioul unei televiziuni, în care era anunțat că a fost schimbat din fruntea delegației PSD în Parlamentul European. 

„Trebuie să vă spun că ceea ce s-a dorit a fi un mesaj de forță al lui Liviu Dragnea, anume că mă poate schimba din funcția de șef de delegație, este de fapt o copilărie. Eu am anunțat conducerea partidului că nu mai doresc această funcție încă din vara acestui an”, a fost răspunsul lui Ivan pe pagina personală de Facebook.

Ivan a spus că Viorica Dăncilă a fost pusă de Liviu Dragnea să dea un mesaj împotriva sa.

Europarlamentarul Cătălin Ivan a anunțat la începutul acestei săptămâni că lucrează la un proiect în interiorul PSD și că este posibil chiar să candideze la funcția de președinte PSD la Congresul din luna martie.