Fifor: Avem confirmarea că Laura Kovesi a fost la Oprea. Căutăm soluții să îi aducem pe toți la audieri

Publicat: 12 06. 2017, 13:14

„Eu cred că avem confirmarea acestui fapt. Nu cred că asta lipsește în momentul de față. (…) Săptămâna aceasta și săptămâna care urmează vom continua să adunăm date. (…) Nu suntem la vânătoare de vrăjitoare, nu punem un target pe o persoană sau alta, asta am spus de la începutul activității comisiei. Pe noi ne interesează să facem lumină în modul în care s-au organizat și s-au desfășurat alegerile din 2009, pe obiectivele foarte clar stipulate în Hotărârea Parlamentului României, nu suntem după o persoană sau alta. Este absurd să gândim în felul acesta”, a declarat senatorul PSD Mihai Fifor, solicitat să comenteze faptul că persoanele audiate nu au vrut să spună dacă Laura Kovesi a fost în noapte alegerilor acasă la Oprea.

Mihai Fifor a afirmat că se caută soluții pentru ca persoanele invitate să se prezinte la audieri.

„Ne interesează ca toată lumea care poate contribui la analizarea acestei informații să vină la comisie. Suntem în momentul de față într-o chestiune procedurală, încercăm să găsim soluții pentru a nu mai fi în situația ca cineva să nu vină la comisie atunci când este invitat. Mi-aș fi dorit la Laura Codruța Kovesi să vină la comisie. Este important dialogul și să arătăm țării că nu sunt chestiuni care trebuie ascunse sau că cineva are ceva de ascuns”, a spus Fifor.

Laura Codruța Kovesi, procurorul șef al DNA, a respins, joi, invitația Comsiei de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitatea de martori în fața comisiilor parlamentare.

„La data de 27 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că >. Prin decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006 și decizia nr. 45 din 17 mai 1994, Curtea Constituțională a României a decis că dispozițiile din regulamentele interne ale Senatului sau ale Camerei Deputaților care prevăd obligativitate persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituționale. Față de aceste aspecte vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la ședinta comisie de anchetă”, se arată în scrisoarea trimisă de Laura Codruța Kovesi comisiei parlamentare.

Fostul procuror general în 2009, Laura Codruța Kovesi, a fost invitat pentru a fi audiat săptămâna viitoare de către Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a precizat, miercuri, președintele acestui for, Mihai Fifor.