Fondatorii „Inițiativei România Liberală”, la judecata PNL

Publicat: 15 05. 2013, 21:34
Actualizat: 19 05. 2015, 12:22

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că partidul va lua o serie de decizii în cazul fondatorilor „Inițiativa România liberală”, Andrei Chiliman și Vlad Moisescu. Înaintea Sărbătorilor Pascale, Antonescu a precizat că toți cei care se vor număra printre membrii Inițiativei „România Liberală” urmează să fie excluși din PNL.

„Am tras concluzia unei decizii și ne vom lua și noi deciziile noastre. Forul statutar care poate discuta excluderea, în unele cazuri, cum este cazul primarului Chiliman nu este Biroul Politic, ci Delegația Permanentă”, a adăugat Antonescu.

Astfel, la ședința de mâine a Biroului Politic Național se poate propune o sancțiune în cazul primarului Sectorului 1, care urmează să fie validată de Delegația Permanentă.

În schimb, în cazul fostului președinte al PNL Sector 1, Vlad Moisescu, nu este nevoie de decizia vreunui for special, deoarece acesta mai are doar calitatea de simplu membru.

„Acolo nu este treaba noastră, în cazul Vlad Moisescu”, a spus Antonescu, decizia putând fi luată în cadrul PNL Sector 1.