Foști lideri UNPR îi cer lui Traian Băsescu anularea fuziunii cu PMP. Steriu: Cu siguranță procesul se va încheia

Publicat: 06 05. 2017, 16:00
Actualizat: 27 03. 2019, 10:29

„Suntem două partide de sine stătătoare, înscrise în Registrul Partidelor Politice, cu doctrine politice diferite, două entități a căror lideri s-au convins că nu pot avea un drum comun. Conferințele naționale ale UNPR din noiembrie 2016 și aprilie 2017, de la București – ale căror Hotărâri au fost înscrise în Registrul Partidelor Politice ( nr. crt. 48/02.05.2017)- au denunțat Protocolul de fuziune prin absorbție. S-a constatat, că nu s-au îndeplinit condițiile de fond și de formă, stabilite de statutul UNPR și de Legea partidelor politice și nu s-au respectat prevederile art. 5 din Protocolul de fuziune. (…) Ne exprimăm convingerea, domnule Președinte Traian Băsescu, că înțelepciunea și experiența dumneavoastră vor cântări în decizia Colegiului Național al PMP, în ceea ce privește propunerea noastră de a anula prin consens această alianță artificială. Escaladarea conflictului nu va aduce beneficii nimănui! Nădăjduim că, după stingerea conflictului, cele două partide vor rămâne așa cum de altfel sunt și în prezent- entități politice distincte, cu aport considerabil pe eșichierul politicii românești”, se arată în scrisoarea pe care Ion Răducanu, care semnează ca președinte al Uniunii, i-a adresat-o lui Traian Băsescu.

El apreciază că voința celor peste 150.000 membri de a-și apăra vulturul uneperist este mai presus de orice – fermă și ireversibilă.

„Încercarea eșuată de fuziune UNPR-PMP a constituit o experiență tristă pentru progresiști, care au fost induși în eroare, marginalizați și desconsiderați. Unii lideri ai PMP și-au dezvăluit caracterul, dar și jaloanele după care se ghidează – minciună, oportunism, perfidie, sete de putere. Este clar că scopul președinților executivi ai noii structuri- proveniți din cele două partide- a fost îndeplinirea misiunii de eliminare a UNPR de pe scena politică. Dintre cei 26 de parlamentari PMP, doar 7 provin din UNPR, iar din cei 20 de președinți de organizații județene, 5 sunt foști progresiști, realitate ce reflectă rezultatul nefast al acestei alianțe pentru UNPR”, se arată în scrisoare lui Răducanu.

Potrivit acestuia, UNPR a fost timp de șase ani un partid de lider, care a cunoscut atât avantajele, cât și dezavantajele acestei poziționări politice.

„Faptul că la alegerile locale UNPR (la fel ca PMP) nu a trecut pragul electoral de 5%, deși a obținut 1217 consilieri locali și județeni, a determinat conducerea executivă să caute soluții pentru ieșirea din dificultate. Fuzionarea cu alt partid a fost acceptată, deoarece PMP avea în frunte un lider puternic, un politician versat, cu mare capacitate de persuasiune, un diplomat experimentat. Speranța, încrederea și onvingerea noastră că alături de un nou lider vom progresa ne-a fost însă spulberată de manevrele

Potrivit acestuia, membrii PMP și UNPR luptă fără sens, angrenați într-un război din are nu câștigă nimeni, combatanții având doar de pierdut.

Valeriu Steriu: Până la sfârșitul lunii iunie, cu siguranță, procesul de fuziune PMP-UNPR se va încheia

În acest context, însă, președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, fost lider al UNPR, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că fuziunea dintre cele două partide nu este în pericol, procesul urmând să se încheie până la sfârșitul lunii iunie.

„În clipa de față procesul de fuziune se află în instanțele din România, care s-au pronunțat. A fost o primă pronunțare la Tribunalul București, fuziunea fiind aprobată. Au fost chichițe, tertipuri avocățești care au prelungit acest proces de validare definitivă la Curtea de Apel. Până la sfârșitul lunii iunie, cu siguranță, procesul de fuziune se va încheia”, a declarat pentru MEDIAFAX Valeriu Steriu.