Fostul prefect de Covasna: În ziua în care am fost numit știam că într-o zi voi fi demis

Publicat: 18 12. 2014, 20:32

„În ziua în care am fost numit știam că într-o zi voi fi demis, întrebarea era când va fi acea zi. Am fost pregătit moral încă de atunci. Consider că mi-am făcut datoria cu bun-simț, dar probabil de sus lucrurile se văd altfel. Fiecare prefect trebuie să respecte legea, și cred că abordarea legii trebuie schimbată, altfel niciun prefect nu va fi bun”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Marius Popica.

El a adăugat că se va întoarce la vechiul său loc de muncă, respectiv la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Covasna.

La rândul său, liderul UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat pentru MEDIAFAX că „Marius Popica este un om bun, care cunoaște problemele interetnice, un om care nu este interesat de a pune paie pe foc pe relațiile interetnice”, iar schimbarea sa din funcție nu rezolvă „problema”, fiind nevoie de legi clare.

„Noi am spus întotdeauna, nu etnia prefectului ne interesează. Ne interesează ca în această țară să fie legi care ne acordă acele drepturi de care noi avem nevoie ca să putem trăi ca cetățeni români, ca cetățeni europeni de naționalitate maghiară, cu drepturi depline. Deci, nu prefectul este problema, legile reprezintă problemele, și rugămintea noastră către cei din București este să facă legi bune, și atunci poate să fie oricine prefect și în Covasna, și în Constanța, dacă sunt legi care permit ca noi, comunitatea maghiară să ne păstrăm și să ne dezvoltăm identitatea națională, atunci nu vor fi probleme, și poate să vină orice prefect, chiar și unul răutăcios, nu ca domnul Popica, și oricum nu va avea pârghii să ne provoace”, a declarat primarul Antal Árpád.

Guvernul a schimbat, joi, prefecții din județele Covasna, Mureș și Harghita. Marius Popică a fost retras de la conducerea prefecturii Covasna și înlocuit cu subprefectul Sebastian Cucu, Vasile Oprea a fost schimbat din postul de prefect al județului Mureș cu Lucian Goga (PSD), iar Petres Sandor (UDMR) a fost retras din postul de prefect în cel de subprefect în Harghita.

Marius Popică era prefect al județului Covasna din luna aprilie.

Partidul Civic Maghiar (PCM) Covasna a fost amendat de Prefectură cu 5.000 de lei pentru intonarea imnului Ungariei la o manifestare publică organizată, în 4 iunie, în municipiul Sfântu Gheorghe, cu prilejul Zilei solidarității naționale a maghiarilor și comemorării Tratatului de la Trianon.

Președintele PCM, Biro Zsolt, a declarat că gestul prefectului reprezintă o „provocare” la adresa comunității maghiare și că legea prevede în acest caz o amendă cuprinsă între 2.500 și 5.000 de lei.

„Prefectul a aplicat amenda maximă, ceea ce, credem noi, denotă rea-credință, rea-voință din partea lui. Imnul acesta este un cântec bisericesc, este un psalm, un cântec sfânt al nostru, este imnul maghiarilor, nu numai al Ungariei, și, dacă în România vorbim de stat de drept și vorbim de democrație, atunci cred că trebuie să ridicăm glasul în această privință, nu putem crea un precedent pentru că ar fi unul foarte periculos și trebuie să facem tot posibilul ca legislația să fie schimbată. Normal ar fi ca într-o țară europeană să putem intona toate imnurile țărilor membre”, afirma Biro Zsolt.

La CRU al UDMR din 13 decembrie, unde s-a votat ieșirea formațiunii de la guvernare, a luat cuvântul și primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care ar fi cerut indirect premierului să-l „instruiască” pe prefectul de Covasna „să îi lase în pace pe maghiari”, el amintind în acest context de conflictul interetnic de la Târgu Mureș din 1990, potrivit unor relatări din presă.

Declarații pe același subiect, inclusiv cu trimitere la evenimentele de la Târgu Mureș din 1990, a făcut presei, în 13 decembrie, și vicepreședintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care a cerut Guvernului măsuri împotriva prefectului de Covasna, Marius Popica, după amenda dată filialei PCM, susținând că este „inadmisibil”, ilegal și „caraghios, dacă n-ar fi tragic” să se dea amenzi pentru cântarea „imnului tuturor maghiarilor”.

Borbely Laszlo a spus că solicită Guvernului să îi ceară lui Popica retragerea deciziei de amendare a filialei PCM Covasna.

Și președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma că a vorbit cu premierul Ponta despre situația de la Covasna creată de prefect.

Procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în 13 decembrie, de la tribuna Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureș, „au fost făcute declarații susceptibile de a întruni elementele infracțiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârșită în condițiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului”.