Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, ales senator pe listele PPDD, a fost exclus din partid

Publicat: 22 01. 2013, 17:02
Actualizat: 07 08. 2014, 19:44

Fostul primar al Craiovei Antonie Solomon, ales pe listele PPDD pe un post de senator în Colegiul 1 Dolj, a fost exclus din partid, decizia fiind luată, marți, de către liderii formațiunii la nivel central, Solomon anunțând că va rămâne independent, transmite corespondentrul MEDIAFAX.

Contactat telefonic, Antonie Solomon a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu vrea să se mai înscrie într-o altă formațiune politică.

„Am aflat că am fost exclus și le respect hotărârea. Probabil că nu au nevoie în partid de un senator ca Antonie Solomon. Nu le-a convenit ce le-am spus eu în grupul de la Parlament pentru că eu am vrut să avem o atitudine constructivă în Parlament. Nu mă gândesc să intru într-o altă formațiune politică. Rămân independent”, a declarat Solomon.

În 2004, Antonie Solomon a fost ales primar al Craiovei din partea PSD, însă un an mai târziu și-a dat demisia din partid. La alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL și a obținut al doilea mandat.

Antonie Solomon a fost lider al filialei Craiova a PDL, funcție pe care a pierdut-o în septembrie 2011, după ce a anunțat că va candida la primărie din partea UNPR. În luna februarie 2012, Antonie Solomon a fost exclus din PDL, iar la scurt timp a fost numit președinte interimar al UNPR Dolj.

La alegerile locale din vara anului trecut, Antonie Solomon a candidat pentru cel de-al treilea mandat de primar din partea UNPR, pierzând alegerile în fața Liei Olguța Vasilescu.

La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012, Solomon a fost ales senator de Dolj pe listele PPDD, obținând mandatul de parlamentar la redistribuire.

Antonie Solomon a fost arestat preventiv în 3 martie 2010, pentru luare de mită în formă continuată, uz de fals și fals intelectual, fiind acuzat că ar fi primit 50.000 de euro mită de la acționarul principal al firmei PIC din Pitești, Cornel Penescu, pentru a-i facilita diverse servicii în Craiova.

Antonie Solomon a fost eliberat din arest în 8 septembrie 2010, prin decizia Curții de Apel Galați, iar la scurt timp și-a reluat atribuțiile de primar, care îi fuseseră suspendate.