Manifestațiile susținătorilor lui Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, continuă și sâmbătă, 3 octombrie, în mai multe zone din țară. Oamenii sunt așteptați în Suceava, Baia Mare, dar și în fața Arestului Central din Capitală după apelul lansat de liderul AUR, George Simion, care i-a îndemnat să iasă în stradă pentru a-și arăta susținerea față de Georgescu.
UPDATE: 17:55: Susținătorii fostului candidat la alegerile prezidențiale din Suceava scandează „Libertate”, „Călin Georgescu președinte!”, „Arestați hoții, nu patrioții” și cer alegeri anticipate.
UPDATE 17:45: La Suceava, aproximativ 200 de persoane s-au strâns în fața Casei de Cultură pentru a-l susține pe Georgescu. Printre mesajele afișate pe pancarte se numără „Dreptate pentru Călin Georgescu” și „Anticipate pentru libertate”.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F7-1280x720.jpg)
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F6-1280x721.jpg)
Susţinătorii lui Călin Georgescu rezistă şi a cincea zi în faţa Arestului Central şi scandează: „Căline, Căline, suntem aici cu tine!”.
Manifestațiile au început marți, 29 septembrie, după ce Curtea de Apel București a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen.
De la momentul în care Georgescu a fost adus la Arestul Central, susținătorii săi s-au adunat în fiecare seară în fața instituției, unde au rămas până noaptea târziu, scandând lozinci şi fluturând steaguri.
Președintele AUR, George Simion, a anunțat vineri organizarea unor proteste în țară, precum și a unui miting pe 14 octombrie, în Place du Luxembourg, în fața Parlamentului European, la Bruxelles, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale.
„Vreau să-i felicit pe toți cei care, în aceste zile, indiferent de opțiunea politică, indiferent de apartenența politică, s-au prezentat la Arestul Central și au fost solidari cu un om care este persecutat pe criterii politice: Călin Georgescu. Mergeți cu toții, mai ales la acest sfârșit de săptămână, să-i fiți alături, să vă audă vocea.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2F8025998-mediafax_foto-andreea_alexandru-1-scaled-1-1280x854.jpg)
Calin Georgescu (S) si George Simion (D), presedintele AUR, participa la un protest organizat de Alianta pentru Unirea Romanilor (AUR), in Bucuresti, sambata, 1 martie 2025. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Cei care nu puteți, organiza-ți-vă. Am auzit că sâmbătă, la 17:00, în Baia Mare, în Maramureș, are loc o adunare mare. La fel, la ora 7 seara, tot sâmbătă, în Suceava, în fața Casei de Cultură. Așa că nu aveți motive să nu vă organizați. Și membrii și simpatizanții AUR vor fi acolo, lângă voi, la Arestul Central, în Baia Mare, în Suceava și peste tot unde este nevoie”, a transmis Simion.
Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi contestaţia procurorilor DIICOT şi a decis ca Călin Georgescu și afaceristul Ionel Rusen să fie arestați preventiv pentru 30 de zile, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidenţiale este acuzat că ar fi înşelat un alt om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fcalin-georgescu-scaled-1-1280x854.jpg)
Fostul candidat la alegerile prezidentiale Calin Georgescu este escortat la iesirea din sediul DIICOT din Bucuresti, luni seara, 21 septembrie 2026. Procurorii au emis pe numele acestuia o ordonanta de retinere pentru 24 de ore, in urma audierilor desfasurate intr-un dosar penal in care este anchetata o fapta de inselaciune. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO