Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, rămâne în arest

Publicat: 29 06. 2016, 15:42
Actualizat: 29 06. 2016, 19:59

Magistrații de la ICCJ au decis, miercuri, ca fostul edil, Neculai Onțanu, să rămâne în arest, decizia fiind una definitivă.

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onțanu, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru luare de mită, pe 11 iunie, alături de avocatul Loredana Radu, aflată în arest la domiciliu, și de alte două persoane, dosarul urmând să fie soluționat de Curtea de Apel București.

Alături de Neculai Onțanu a fost trimisă în judecată și Loredana Radu, avocat, în stare de arest la domiciliu, aceasta fiind acuzată de complicitate la luare de mită și spălare de bani. În același dosar vor fi judecați ți Toma Șutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului , pentru luare de mită și spălare de bani dar și Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.

Potrivit DNA, Neculai Onțanu, „în perioada 2006 – 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeași perioadă, inculpatul Onțanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafață totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 – o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpații Radu Loredana Claudia și Radu Aurel”, se arată într-un comunicat de presă.

Pentru a ascunde originea infracțională a bunului și identitatea beneficiarului final al folosului, la data de 17.12.2008, Loredana Radu a cesionat dreptul de proprietate asupra terenului de 1.000 mp către o rudă, care era și apropiat al primarului Onțanu Neculai, în baza unei tranzacții în care a fost menționat un preț de aproximativ cinci ori mai mic decât valoarea de piață a imobilului, mai transmit procurorii anticorupție.

În ceea ce îl privește pe Toma Șutru, secretarul primăriei Sectorului 2, procurorii spun că „în perioada 2007 – 2008, pentru a facilita procedură de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului revendicat de denunțător, a pretins și a primit de la acesta suma de 2.000.0000 euro”.

DNA anunță că s-au luat și măsuri asiguratorii în acest caz, dispunându-se instituirea mai multor sechestre și popriri :”asupra terenului în suprafață de 1.000 mp din strada Barbu Văcărescu (cesionat de Radu Loredana-Claudia către o rudă a sa), asupra bunurilor deținute de inculpatul Radu Aurel până la concurența sumei de 1.400.000 euro, precum și asupra sumelor obținute de către Șutru Toma și transferate către rudele acestuia, precum și veniturile obținute în urma investițiilor efectuate cu aceste sume”.