Fritz își numără pe Facebook zilele de mandat rămase și se laudă cu realizările de la Timișoara. Ce a ales pentru AMR #12
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a ajuns la 12 zile rămase din mandat și continuă seria postărilor în care își trece în revistă principalele proiecte și rezultate ale administrației sale. Pentru AMR #12, liderul USR a ales să vorbească despre una dintre „bătăliile dificile” din Primăria Timișoara: destructurarea unui sistem de fraudare a concursurilor de angajare despre care afirmă că a funcționat ani de zile în instituție.
Mandatul lui Dominic Fritz urmează să înceteze la 30 de zile de la intrarea în vigoare a noii Legi ANI, prevedere declarată constituțională de Curtea Constituțională. Fritz a anunțat încă de la promulgarea legii că echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei Timișoara.
Fritz acuză fraudarea concursurilor din Primăria Timișoara
În postarea publicată pe Facebook, Dominic Fritz susține că una dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat în administrația locală a fost sistemul prin care ar fi fost trucate concursurile de angajare.
Primarul afirmă că angajați din cadrul resurselor umane ar fi înlocuit lucrările scrise ale unor candidați cu lucrări redactate de membrii comisiei, astfel încât aceștia să obțină rezultate perfecte.
„Una din bătăliile dificile a fost destructurarea sistemului de fraudare al concursurilor care a funcționat ani de zile în primărie”, a scris Fritz.
Potrivit edilului, persoanele din cadrul resurselor umane implicate în aceste fapte au primit condamnări cu suspendare după ce și-au recunoscut vinovăția.
”Echipa de la resurse umane înlocuia probele scrise ale candidaților care “trebuiau” să câștige cu lucrări scrise de mână chiar de cei de la resurse, cu răspunsuri perfecte”, a transmis Fritz.
Ce spune Fritz că a făcut pentru a împiedica repetarea situației
Dominic Fritz susține că administrația sa a încercat să anuleze în instanță situațiile în care persoane ar fi fost angajate în urma unor concursuri trucate.
Primarul afirmă că, deși municipalitatea a câștigat în primă instanță, Curtea de Apel a stabilit ulterior că anularea concursurilor ar fi trebuit solicitată în termen de cel mult un an de la desfășurarea acestora. Concursurile vizate ar fi avut loc în 2019, iar Fritz spune că le-a descoperit în 2021.
”Așa au fost angajați oameni în primărie. Echipa de la resurse umane care a făcut mizeriile a primit condamnări (cu suspendare) în urma recunoașterii vinovăției.
Culmea absurdului s-a întâmplat în cazul celor angajați astfel. Am mers în instanță pentru fiecare caz în parte. Chiar dacă în prima instanță am câștigat, la Curtea de Apel s-a decis că ar fi trebuit să cerem anularea concursurilor trucate în maxim un an de când s-au întâmplat. Concursurile au fost în 2019, eu le-am descoperit în 2021”, a punctat Fritz.
În ultimii ani, edilul afirmă că Primăria Timișoara a modificat procedurile și a întărit controlul intern, dar și colaborarea între structurile instituției.
„Tocmai pentru ca tot ce a fost să nu se mai întâmple niciodată”, a transmis Fritz.
„12 zile. Înainte, împreună”
Postarea face parte din seria prin care Dominic Fritz își marchează public ultimele zile în funcția de primar al Timișoarei.
„12 zile. Înainte, împreună”, și-a încheiat Fritz mesajul.