Frunda, consilier onorific al premierului și-a mutat depozitele de la băncile grecești

Publicat: 07 07. 2015, 12:05
Actualizat: 07 07. 2015, 19:43

„Nu știu în ce măsură băncile grecești din România vor avea de suferit sau nu, dar toți prietenii mei, inclusiv eu am avut depozite la bănci grecești, mi le-am mutat în altă parte”, a declarat consilierul premierului, citat de RFI.

Gyorgy Frunda consideră că, deocamdată, impactul unui eventual Grexit pentru România va fi mai redus, în condițiile în care Bucureștiul nu face parte din zona euro. Cu toate acestea, o eventuală revenire a Greciei la drahmă ar îngreuna drumul României către zona euro.

„Ne va îngreuna drumul spre moneda euro, pentru că evident, Uniunea Europeană își va lua mai multe măsuri de siguranță, cu următoarele solicitante în zona euro”, a declarat consilierul onorific al premierului.

El a adăugat că vor fi unele consecințe și în plan economic, la nivelul exporturilor care vor înregistra o scădere, ca urmare a faptului că „grecii vor trebui să strângă cureaua”, dar și la nivelul turismului, în condițiile în care românii se vor gândi de două ori îninte de a decide să-și facă vacanțele la greci.

„Probabil va exista o antipatie (în Grecia-n.r.) față de cei care vin din Europa, probabil vor fi mai antipatici nemții decât românii, dar va exista o atitudine de condamnare a celor „răi”, care au luat măsurile împotriva Greciei. Deci și noi vom avea de suferit de pe urma acestei decizii, mai puțin ca alții, dar vom simți și noi urmările acestor lucruri. Nemaivorbind de fluctuațiile zonei euro. Vedeți ce s-a întâmplat ieri pe piețele financiare, la Bursă, moneda națională românească a pierdut. Vom avea și noi de suferit, dar mai puțin decât alții”, a mai comentat Gyorgy Frunda.