Gabriel Oprea: „Am vrut să fiu directorul SRI”. Ce spune despre George Maior

Publicat: 28 06. 2015, 22:45

Întrebat dacă și-a dorit să ajungă directorul SRI, premierul interimar, Gabriel Oprea, a recunoscut acest lucru, fără a da mai multe informații pe marginea acestui subiect. Pesediștii îl dădeau pe Oprea ca posibil director al SRI dacă Victor Ponta ar fi câștigat alegerile din 2014. 

„Am vrut să fiu directorul SRI. Nu vreau să fiu directorul SIE sau premier”, a declarat la B1 TV Gabriel Oprea. 

Gabriel Oprea a lăsat de înțeles că fostul director SRI, George Maior, propus ca ambasador în SUA a primit toate avizele necesare de peste Ocean și că decizia se află la președintele Klaus Iohannis, care trebuie să semneze decretul de numire.