Gabriela Firea acuză Guvernul Orban că îi transformă pe români în ”sclavi”: ”Lovitura dată prin închiderea piețelor devoalează nu doar amatorismul, ci și ruperea de viața reală”

Publicat: 12 11. 2020, 12:37
Gabriela Firea a descoperit ”realitatea paralelă” a guvernului condus de Ludovic Orban: ”Lovitura dată românilor prin închiderea piețelor devoalează nu doar amatorismul, ci și ruperea de viața reală”

Măsura închiderii piețelor care își desfășoară activitatea în spații închise rămâne un subiect ”fierbinte” la ordinea zilei, liberalii considerând că această soluție, în timp de pandemie, duce la limitarea infecțiilor cu noul coronavirus, în timp ce opoziția contestă decizia și pleacă de la premisa că totul este, de fapt, un atac fără menajamente la micul producător român.

În acest context, Gabriela Firea susține că o astfel de decizie este ”injustă și inumană”, iar micii producători vor fi obligați să vândă în frig, ”direct pe trotuar sau în parcări”. Mii de familii vor fi afectate de această măsură, iar ”legumele și fructele se vor strica”, avertizează Firea în mediul online.

”În București funcționează 63 de piețe, în cele 6 sectoare ale Capitalei. În acestea vând direct producători agricoli din marile bazine legumicole sau distribuitorii din Ilfov – Vidra, Nuci, Snagov, Jilava, Copăceni, 1 Decembrie, Dărăști, Măgurele, Giurgiu – Vărăști, Colibași-Câmpurelu, Izbiceni – Olt, Dâmbovița – Băleni, Lungulețu, Brezoaele, Prahova – Pucheni, Balta Doamnei, Buzău – Movilă Banului, Pogoanele, Ialomița – Movilița, Șindrilița etc.

În acest moment, toți sunt afectați de decizia injustă și inumană luată de premierul Orban și ai săi sfătuitori de taină de a considera piețele mai periculoase decât magazinele. Oamenii vor vinde în frig, direct pe trotuar sau în parcări. Legumele și fructele se vor strica. Sunt afectate mii de familii. Dar cui -i pese?”, se întreabă Gabriela Firea.

”Pentru PNL și Orban, “bolnavii sunt de vină pentru s-au îmbolnăvit”, elevii sunt de vină pentru preferă școala cu prezență fizică, medicii sunt de vină pentru dau semne de epuizare, tinerii sunt de vină pentru sunt tineri și devin “răspândaci”. În afară de nedreptatea strigătoare la cer la care sunt supuși agricultorii și distribuitorii de legume și fructe românești, versus marile lanțuri de magazine, pe care Orban le consideră sterile, s-a dat o grea lovitură vieții, obiceiului de consum și bugetului cumpărătorilor. Adică tuturor romanilor care se aprovizionează, măcar la sfârșitul săptămânii, dacă nu de 2-3 ori săptămânal, direct din piață. Unde e mai ieftin, mai proaspăt, mai plăcut și unde se leagă prietenii de-o viață.”

Gabriela Firea

Gabriela Firea: ”Guvernanții se poartă superior și crâncen cu românii”

Din punctul de vedere al Gabrielei firea se poate vorbi, fără menajamente, de ”amatorism” și de ”rupere de viața reală” a guvernului condus de Ludovic Orban.

Atitudinea guvernanților, în această perioadă, este asemănătoare relației dintre ”un șef despotic” și un subaltern ”maltratat” permanent. Suplimentar, Gabriela Firea îi acuză pe liberali că îi tratează pe români ”ca pe niște sclavi”.

”Fiecare dintre noi avem un vânzător dintr-o piață în care avem încredere, de ani de zile, de unde cumpăram brânză, ouă, lapte proaspăt. Cu toții am legat o prietenie cu o bătrânică sau cu un gospodar de prin Vidra sau alte comune limitrofe, care aduc la piață marfă mai curată, fără chimicale sau, oricum, nu în exces.

Lovitura dată românilor prin măsura ucigătoare de a închide piețele, în loc creeze circuite și stabilească reguli sanitare, devoalează nu doar amatorismul guvernului PNL Orban, ci și ruperea de viața reală. Desprinderea totală de suferința din aceasta perioada a oamenilor, lipsa oricărui sentiment de îngrijorare față de ei, tratarea tuturor românilor ca pe niște sclavi”, acuză Gabriela Firea.

Așa ne conduce acum Orban. Guvernanții se poartă superior și crâncen cu românii. Relația este de șef despotic și subaltern bun de maltratat. Această stare de fapt trebuie înceteze urgent!

Gabriela Firea