Gafă a deputatului PNL Florin Roman, de la Tribuna Parlamentului, despre măsurile anti-Covid: „Sper să avem cât mai multe victime” – VIDEO

Publicat: 27 10. 2020, 17:51
Actualizat: 28 10. 2020, 12:49

This browser does not support the video element.

Florin Roman, ​​Liderul grupului PNL din Camera Deputaților, a făcut marți, o gafă de la tribuna plenului. În timpul dezbaterii unui proiect de lege care viza măsurile privind epidemia de COVID-19.

Astfel, în timpul dezbaterii unui proiect de lege inițat de Guvern pe tema situaţiilor de urgenţă şi protecţiei civile, Florin Roman a spus la microfon că speră ca în curând „să avem cât mai multe victime”, scrie Hotnews.

„Mă bucur, dle Arafat, ca ați ajuns la o înțelegere cu colegii dvs de minister și sper ca după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial, să și vedem în județe ca se întâmplă ceea ce v-ați propus prin acest proiect de lege și practic cu ajutorul dvs și al bunului Dumnezeu să avem cât mai multe victime și cât mai puține probleme, cât mai puține bâlbe din partea autorităților statului”, a declarat Florin Roman.

Vezi gafa, la minutul 3.13.59:

Ministrul de Interne, Marcel Vela: În ultimele 24 de ore, 124 de colegi s-au infectat cu SARS-CoV-2

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, consideră îngrijorător cel mai recent bilanț al pandemiei de COVID-19 din România, dar și numărul infecțiillor și al deceselor în rândul angajaților MAI de la debutul acesteia.

Ministrul Marcel Vela a prezentat, marți, într-o declarație de presă la sediul MAI, bilanțul infecțiilor cu COVID-19 la nivelul instituției.

Peste 4.100 de infecții și 9 decese în rândul angajaților MAI

„La nivel național, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 104 decese din cauza infecției cu SARS-CoV-2. În ultimele 24 de ore, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-au infectat 124 de colegi, iar de la începutul pandemiei, am înregistrat 4.117 cazuri de infecții și 9 cazuri de decese. Acest lucru este îngrijorător, dar și un semnal de alarmă pentru a ne mobiliza și a găsi cât mai multe soluții pentru a ne salva semenii”, a declarat Marcel Vela.

Cât este deficitul României pe primele luni din 2020! Florin Cîțu, explicații despre cum s-au cheltuit zeci de miliarde!

Deficitul bugetar al României pe primele nouă luni ale anului 2020 este de 6,36% din PIB. Sau, ca să fie mai explicit, ministrul Florin Cîțu a dat și cifra oficială: deficit de 67,27 miliarde lei la bugetul statului!

Ministrul Finanțelor Publice a spus că există o explicație pentru fiecare leu.

România trece prin cea mai mare criză din ultimii 100 de ani. Nu o spun eu, o spun toţi cei care se uită azi la economiile globale. Şi totuşi, tot ei spun, şi din ce în ce mai mulţi vin şi confirmă, România va trece peste această perioadă cu o situaţie mult mai bună decât o estimau toţi analiştii, Comisia Europeană şi alţii. Şi scenariul de bază, revenirea în V, este un scenariu care va fi confirmat şi este confirmat de date. După 9 luni de zile, execuţia bugetară arată un deficit de 6,36% din PIB, sau dacă vreţi în cifre 67,27 miliarde de lei”, a declarat Florin Cîțu într-o conferinţă online.