Gândurile lui Cristoiu. Top politicieni: Dacă USR-PLUS continuă cu scandalurile, pierde electoratul

Publicat: 14 04. 2019, 10:50

This browser does not support the video element.

Locul 5- Ion Iliescu, fost președinte al României

„Domnul Ion Iliescu, care a fost trimis în judecată, s-a purtat demn, nu am văzut până acum nicio smiorcăială din partea domniei sale. El a câștigat uriașește la electoratul lui, acum. Adică iar a fost o greșeală uriașă a celorlalți.Om în vârstă, bolnav și te mai trimite și cu Revoluția, adică la electoratul lui, că are și el electorat fanatic din 90 până acuma. A făcut și el o revoluție. Având și dreptate, că domnul Iohannis era profesor de fizică și bea bere și juca table cu ăia în Sibiu, când ăla a făcut revoluția. Ca electorat, în dosarul lui Ion Iliescu, până la urmă el era aici, el umbla prin București. Îl răsturna pe Ceaușescu, îi lua locul. Iohannis era pe acolo, nici nu mai știu, profesor. Din punctul ăsta de vedere, dacă ar fi să apreciez dintre cei doi, îl apreciez pe Ion Iliescu pentru că el era aici, el se bătea. El se ducea cu bicicleta să o vadă pe viitoare lui soție. E frumos, dar mă rog”, a explicat Ion Cristoiu.

Locul 4- Dacian Cioloș, președintele PLUS

„Domnul Dacian Cioloș care văd că supraviețuiește cu brio la tot trecutul care vine și îl ajunge din urmă. Și vă atrag atenția că și aceste partide noi, și el, și USR, o să vedeți că intră și ei în scandalurile de tip postdecembrist politicianist. Dacă nu fac un rezultat cât de cât la alegeri, dispar. Puterea acestui USR și a lui PLUS a fost faptul că veneau cu un suflu nou. Cu un altfel de politică. Păi, care altfel de politică? Ei pleacă, se ceartă, demisionează, o să vedeți în curând. Spală rufele în public. Păi și atunci? Prefer să îi votez pe tradiționali, PNL, PMP sau PSD pentru că oricum știu măcar că sunt tradiționali. Măcar știu meserie. Adică avantajul lor de partid nou, cinstit, care nu e politicianist, începe să dispară prin aceste scandaluri. Dacă mai continună cu scandalurile își pierde electoratul”, a susținut Ion Cristoiu.

Locul 3- Liviu Dragnea, președintele PSD

„Domnul Liviu Dragnea, care acum joacă cu brio comedia omului care e mic, nu are treabă nici cu Guvernul, nici cu partidul. Eu cred că e o greșeală din punct de vedere electoral, pentru că rolul de victimă nu prinde niciodată pe PSD, pe PSD nu, adică e o ipostază. Această ipostază de victimă taie cealaltă campanie electorală în legătura cu europarlamentarele. Această campanie pe ideea că noi trebuie să alegem la europarlamentare românii adevărați și patrioți, are o problemă și nu va reuși să mobilizeze electoratul. În timp ce eletoratul de dreapta e mobilizat, haideți la vot să le luăm puterea. PSD nu zice veniți la vot că ăia vor să ne ia puterea. Uite o observație de care ar trebui să țină cont consilierii domnului Dragnea. După părerea mea acum PSD nu face nimic pentru electoratul care vrea să fie fanatic, care vrea apere puterea. Alegerile acestea vor depinde foarte mult de năvala la vot, da? Poți să îi aduci pe cei de la PSD cu structurile pe care le ai, dar trebuie să îl și mobilizezi cumva”, a afirmat Ion Cristoiu.

Locul 2- Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE

„Domnul Călin Popescu Tăriceanu, care a început să îi ia fața lui, cum se spune, a lui Liviu Dragnea, ca lider în partea coaliției de la putere. A fost în America, a jucat foarte bine această partitură cu Augustin Lazăr. PN -ul din care provine el, din anii 90, fiind anticomunist”, a argumentat Ion Cristoiu.

Locul 1- Tudorel Toader, ministrul Justiției

„Celebrul Tudorel Toader. Care rămâne în continuare vedetă, dar vedetă în genul unei stele, cum spunea Eminescu, azi o vedem și nu e”, a spus Ion Cristoiu.

Emisiunea „Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 14 aprilie 2019, de la ora 17:00, pe MEDIAFAX și Gandul.info.