George Simion cere conducerea Senatului ca primă condiție pentru o guvernare cu PSD
Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, la emisiunea Ai aflat! Cu Ionuț Cristache, că formațiunea pe care o conduce solicită șefia Senatului ca primă condiție pentru o guvernare cu PSD.
„Ar fi normal pentru al doilea partid, dacă PSD are președinția Camerei Deputaților, ca AUR, ca al doilea partid al țării, să dea președinția Senatului”, a spus George Simion.
„Dacă PSD, în vreun fel, își dorește o colaborare cu noi și să scape de Ilie Bolojan, soluția primă, un prim pas dacă se dorește deblocarea – așa am auzit de la domnul Grindeanu, că era foarte maleabil astăzi – ar fi ca al doilea partid din Parlament să primească conducerea uneia dintre cele două Camere”, a detaliat președintele AUR.
George Simion: „Președintele Senatului trebuie să fie dat de AUR”
„Și să nu îl mai lase pe Mircea Abrudean, omul lui Ilie Bolojan, președinte la Senat. Printr-un vot al majorității parlamentare, majoritate care poate fi constituită din parlamentarii AUR și parlamentarii PSD, putem desemna un alt președinte la conducerea Senatului.
În mod normal, dacă președinte la Camera Deputaților rămâne reprezentantul PSD, Sorin Grindeanu, președintele Senatului trebuie să fie dat de AUR, și nu de Mircea Abrudean, dacă într-adevăr această coaliție și-a dat obștescul sfârșit”, a mai spus George Simion.
„Dacă într-adevăr a murit coaliția, dacă încă sunt în coaliția așa-zis proeuropeană, nu înțeleg de ce suntem implicați noi în aceste discuții”, a adăugat președintele AUR.
O nouă rundă de negocieri eșuată la Cotroceni
Declarațiile lui George Simion vin după ce o nouă rundă de negocieri a președintelui Nicușor Dan cu liderii fostei coaliții a eșuat, luni, la Palatul Cotroceni.
Sorin Grindeanu a făcut declarații după ce preşedintele Nicușor Dan s-a întâlnit astăzi, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR şi UDMR, într-o nouă încercare de a pune capăt blocajului politic.
Președintele PSD a fost întrebat dacă există vreo șansă ca la finalul acestei luni să avem un nou guvern. Acesta a subliniat că discuțiile de la Cotroceni s-au încheiat fără nicio soluție.
„Nu. Am avut discuții de aproape două ore. În prima parte cele legate de acele legi din PNRR, poziția PSD, și fiecare partid în parte și-a spus punctul de vedere.
În partea a doua, președintele a încercat să vadă dacă s-au schimbat pozițiile, dacă există nuanțe.
În acest moment, cei care și-au îngrădit foarte mult spațiul de lucru sunt cei de la PNL și USR, care au acele decizii interne legate de o guvernare cu PSD.
E treaba lor. Azi poate că a fost o tonalitate mai jos, dar nu s-a degajat o soluție”, a spus Sorin Grindeanu.