Grindeanu: Situația va fi rezolvată săptămâna viitoare, constituțional. Reacția lui Iohannis

Publicat: 16 06. 2017, 14:02
Actualizat: 17 06. 2017, 10:22

„Nu sunt singur, toată lumea este la muncă. Situația politică va fi rezolvată săptămâna viitoare, constituțional și respectând toate legile, pentru că așa funcționează un stat de drept și un stat membru al UE, așa cum este România. Îmi doresc cât mai rapid să se încheie această perioadă de instabilitate politică, astfel încât să putem să oferim garanția stabilității pentru investitori, pentru cei care vor să vină să investească în economia noastră. Este esențial să transmitem încredere, iar lucrul acesta se poate face săptămâna viitoare și prin metode constituționale”, a declarat Sorin Grindeanu.

La rândul său, premierul luxemburghez, aflat în vizită în România, a declarat că „există crize politice în toate țările, ce este important este să găsiți cât mai rapid stabilitatea, iar instituțiile pe care partenerii europeni se bazează să funcționeze”.

Întrebat de un jurnalist din Luxemburg cum i se pare că a venit în România pentru a se întâlni cu un premier care nu mai are sprijin politic, Xavier Bettel a declarat: „Cel mai important într-un stat este funcționarea instituțiilor și să nu lăsăm un vid în instituții, iar omologul meu este încă prim-ministru. Este prim-ministrul României și nu există un alt prim-ministru numit de președintele republicii”.

La scurt timp, premierul din Luxemburg a fost primit la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. Președintele le-a spus jurnaliștilor că „din comunicarea instituțională pe care o am, aștept soluționarea crizei”.

PSD și ALDE au anunțat joi că urmează să depună o moțiune de cenzură împotriva propriului Guvern, dacă Sorin Grindeanu refuză în continuare să demisioneze, în timp ce Grindeanu își condiționează demisia de garantarea desemnării de către Iohannis a unui alt premier de la PSD (condiție imposibil de realizat cât timp el este încă în funcție) sau de demisia lui Liviu Dragnea din fruntea PSD, el fiind responsabilul pentru numirea fiecărui ministru despre care acum susține că nu a performat.